Academia Dorkstill

Josecht a intrat in clasa, asezand catalogul pe catedra si privind ganditor la elevi. L-a observat, bineinteles, si pe Ciel, care privea inca buimac in jurul lui, incercand sa inteleaga situatia. Profesorul ofta, incercand sa indeparteze orice gand ce nu avea legatura cu ora de azi.
A scos asadar niste creta dintr-un sertar al catedrei si s-a indreptat pe tabla, scriind cu majuscule titlul lectiei noi:
MODURI DE UTILIZARE A ELEMENTELOR DIN NATURA.
S-a intors cu fata la clasa, incepand sa le vorbeasca cate ceva despre noul capitol:
- Acesta va fi un prim capitol pe care il vom discuta. Stiu ca in anul intai, spre finalul ultimul semestrului, ati vorbit despre el. Insa acolo ati discutat doar despre cateva aspecte, acum o sa intram in detalii si poate o sa facem si practica.
Prima lectia despre care vom vorbi va fi, a spus in timp ce s-a intors din nou catre tabla, "Moduri de controlare a focului".
Unul dintre elevi a tresarit in banca, indeajuns de zgomotos incat Josecht sa il auda.

Zgomotul l-a făcut pe Ciel să întoarcă capul. Cât de cretin să fi să te loveşti cu capul de bancă? Foarte. Se uita sceptic la puştiul care işi ţinea mâna dreaptă pe frunte. Totuşi, ceva îl enerva, îl îngrijora.
- Ok, scrieţi şi învăţaţi. Nu îmi plac testele, eu prefer lucrările practice si răspunsul oral.
Ciel a început să scrie ceea ce dicta Josecht. Practică. CUvântul îl scotea din minţi, îl călca pe nervi, îl speria. Ştia că există riscul să îşi piardă controlul, ştia că există riscul să se întâmple ceva rău şi Josecht? El de partea cui era la urma urmei?
Sunetul clopoţelului l-a readus cu picioarele pe pământ. Abia atunci a observat că doar a mâzgălit caietul în loc să scrie ceva. Toţi elevi au ieşit din clasă, doar unul stătea şi zăbovea la geam. Era idiotul care a dat cu căpăţâna în bancă. Ciel s-a uitat urât la el şi acesta a plecat din clasă fără să scoată un cuvânt.
- Închide uşa!
S-a ridicat din bancă şi s-a îndreptat spre Josecht.
- Gândeşti? Focul!? Din toate elementele tu ai ales focul!?
- Aşa scrie în programă, a încercat Josecht să se apere.
- Scrie pe naiba! Ştiu programa aia pe de rost şi mai ştiu că eu trebuia sa plec în Franţa din motive stupide pe toata perioada când se studia focul. Nu înţelegi că nu e bine să mă apropii de elementul ăsta în preajma altor oameni?
Ciel a plecat capul. Era nervos, distrus, terminat. Încă se întreba daca el pricepea toată situaţi şi toată greutatea ei.
- Nu se va întâmpla nimic.
- Nimic? a izbuctnit din nou Ciel. Dacă îmi scapă de sub control? Ar muri din vina mea, nu din a ta şi am suficiente vieţi pierdute de suportat. Nu mai am nevoie de altele.
- Îţi promit! Îţi promit că nu se va întâmpla nimic rău, bine?
Ciel l-a luat de mână şi a strâns-o într-a lui.
- Bine. Am încredere oarbă în ce zici, deci ţine-te de cuvânt.

- Trebuie sa ai mai multa incredere in tine daca vrei sa treci in anul urmator, zise Josecht in timp ce isi stranse lucrurile de pe catedra.
Ciel il privea dezaprobator.
- Nu e vorba despre asta...
- Atunci, pur si simplu, ai incredere in profesorul coordonator, adica in mine. Daca se va intampla cumva sa iti iesi din mana, voi fi acolo asa ca nu vei omori pe nimeni.
Ii zambi, lovindu-l usor cu cartile peste cap si iesi din clasa.

Mda. Nu o să omoare pe nimeni, cică! Faptul era deja consumat aşa că Ciel a preferat să se calmeze. O să iasă prost, ştia asta, dar a promis că va avea încredere. S-a dus la fereastră şi s-a uitat la cer. Şi-a trecut degetele prin păr şi a simţit o oarecare usturime. S-a uitat şi a văzut că palmele sale erau roşii, dar nu a luat asta în seamă.
- O să înceapă ploaia, îşi spuse aceasta şi închise geamul.
Uşa s-a deschis şi a intrat în clasă copilul idiot care a dat cu capul de bancă. Îl privea terifiat pe Ciel şi a trecut în linişte pe lângă aceasta.
- Ah, nu muşc, doar ard, a spus Ciel ironic, părăsind clasa.
Ştia că l-a lăsat pe puşti cu ochii în soare, dar aceea era una din cele mai mici probleme ale sale. Palmele îl usturau şi nu ştia de ce. Şi-a privit mâinile ca să vadă că degetele îi erau pline de zgârieturi apărute de nicăieri. Acest lucru l-a pus pe gânduri. Şi-a băgat mâinile în buzunare şi s-a sprijinit de peretele şcolii. Motivul l-a lovit în plin. Astăzi se împlineau zece ani...Zece ani de când au legat blestemul şi zece ani de când ea a murit. De aceea avea coşmarurile acelea, de aceea îl durea mai tare...Toate se întâmplau cu un motiv şi el pur şi simplu a uitat. Avea să iasă urât şi nu ştia cui să ceară ajutorul. O singură persoană pe lume ştia şi a văzut-o ca pe o unică şansă de salvare.
Alerga pe coridoare disperat şi în momentul în care a ajuns în faţa cancelariei abia se mai ţinea pe picioare. Mâinile îi sângerau din plin şi tot corpul îi ardea. A deschis uşa, mânjind-o şi spera din tot sufletul ca el să fie acolo.
- Josecht!

- Josecht! o voce disperata se auzi in sala cancelariei.
Barbatul strigat si-a intors capul grabit catre elev. Nu l-a privit uimit, cum multi ar fi facut-o, era cam evident motivul pentru care era acolo avand in vedere disperarea ce i se citea pe expresia fetei.
Nimeni din cancelarie nu indraznea sa spuna ceva, se uitau cu nedumerire la elev.
- Si de aici intelegi tu, i-a spus Josecht profesorului cu care vorbise inainte sa fie intrerupti, intorcandu-se apoi cu fata la Ciel. Se pare ca Sangle-kun are din nou o problema cu scrisul temei. Ma scuzati, si in timp ce vorbi se indrepta spre usa, iesind pe ea cu tot cu Ciel.

Privirea urâtă pe care Josecht i-o aruncase îl speriase de-a dreptul pe băiatul care respira greu, privind disperat în jur. Se gândea că poate ii va crea probleme lui Josecht, că poate nu fusese o idee bună, dar pur şi simplu nu ştia la cine să apeleze.
Încă un val de durere l-a lovit în plin. Şi-a pus mâna la gură să nu umple tot de sânge. Era ameţit, abia mai vedea şi echilibrul lui era din ce in ce mai prost.
- Hai, i-a spus Josecht ajutându-l să meargă.
Ciel era palid , iar bărbatul îl privea oarecum îngrijorat. S-au oprit în faţa unei uşi pe care a deschis-o cu piciorul şi au intrat înăuntru. A închis uşa şi l-a pus pe băiat pe pat. Starea lui era mai mult decât rea. Ciel a scâncit şi a închis ochii pentru o clipă. I-a redeschis şi a căutat cu mâna sa pe cea a lui Josecht. Voia să vorbească şi nu putea. Şi-a sprijinit capul de corpul lui Josecht şi a simţit mâna acestuia în părul lui. Se temeaŞ pentur viaţa lui, pentru ce avea să se întâmple...Încă era speriat să nu cumva să îi fi făcut probleme lui Josecht.
- Scuze, a rostit acesta încet.

-Scuze.
- Mda, faptul e deja consumat.
Josecht l-a indepartat de el si l-a indemnat sa se auseze la locul lui. S-a intors cu sptele la el, indrpetandu-se spre usa.
- Ple...ci?
Vocea baiatului a sunat oarecum ingrijorata.
- Stai calm, ma duc sa aduc pe cineva de la departamentul medical.
Josecht iesi pe usa cu pasi grabiti, indreptandu-se spre cancelarie. Acolo o vazuse cu ceva timp in urma pe uan dintre asistente. Stia ca Ciel nu era tocmai... bolnav, insa era bine sa pastreze aparentele. Pentru moment, asistenta parea cea mai buna idee pentru el.

Uşa s-a închis. Zgomotul a rămas în cameră pentru încă un moment şi l-a mai zdruncinat puţin pe Ciel. A închis ochii. Pleoapele îi ardeauşi simţea cu sângele ii se scurge pe palme. Fierbinţela ii se perinda prin corp nestingherită, măcinându-l pe dinăuntru.
A deschis ochii brusc. Pierduse controlul complet şi asta nu putea aduce nimic bun după sine. S-a ridicat de pe pat. Picioarele ii tremurau, vedea în ceaţă şi se simţea slăbit, dar teama că ar putea să îşi piardă controlul de tot l-a îndemnat să plece. Coridorul era aproape pustiu şi asta îl bucura nespus, doar câţiva elevi rătăciţi treceau în linişte pe lângă el, oarecum speriaţi.
Mergea pe şapte cărări şi se ruga din tot sufletul să nu dea de el. I-a făcut deja suficiente necazuri. O siluetă începea să prindă contur în faţa lui, dar nu o putea recunoaşte, vedere îi era prea slabă, aşa că a continuat să meargă. Silueta se apropia de el şi un lucru îl speria la culme: nu putea să îi distingă chipul. Ameţeala la lovit în plin şi a fost surprins când a simţit braţele lui înconjurându-i trupul.
- Ah, merde! De ce trebuie să fii aici? Nu vreau să îţi fac probleme.
- Eşti nebun? Ce crezi că faci? l-a întrebat Josecht alarmat.
- Trebuie să plec, Nu mai pot să o controlez şi o să iasă urât.
Ciel s-a smucit în braţele lui Josecht şi într-un final a reuşit să se elibereze, lăsându-i o zgârietură urâtă pe braţ. A luat-o la fugă pe coridor.
- Scuze, a şoptit acesta aiurea, aproape de ieşire.

Josecht s-a uitat lung in urma lui, pana cand il pierduse de tot din vizor. Meseria lui de profesor i se parea din ce in ce mai complicata. A cautat intotdeauna un loc de munca care sa nu-i creeze probleme si care sa nu-l streseze. Acum cinci ani, a fi profesor i se parea o afacere profitabila, mai ales intr-un domeniu in care nu ai probleme.
A oftat, indreptandu-se spre iesire. Iar trebuia sa mearga dupa el. Si avea ore... Hm... Probabil va fi din nou certat de director. Ma rog, nu putea fi concediat, avand in vedere ca era singurul care preda partea de teorie in anul doi.
A folosit fereastra. Ar fi durat o vesnicie sa coboare scarile- niciodata nu le-a agreat. Singurul loc in care ar fi putut merge Ciel era padurea. Mai bine sa dai foc unei paduri decat unei scoli. Asta era modul in care Josecht gandea si care spera el, era asemanator cu a lui Ciel.

Se străduia să meargă repede deşi se lovea de toţi copacii, totuşi avea o ţintă şi nu mergea aiurea prin pădure. Lângă lac; nimeni nu se apropia de lacul ăla, deci părea destul de sigur. S-a sprijinit de copacul imens şi ciudat care era înflorit tot anul. Acum....Acum ce o să facă? O să iasă viu din treaba asta? Poate da, poate nu. Nu conta aşa mult. Şi gândurile i-au fugit în altă parte... Dacă moare şi nu îl mai vede? Nu!
Şi-a pus palmele pe faţă. Se gândea la el, se gândea la noaptea aia ciudată care i s-a părut cea mai bună din viaţă, se gândea la tot ce ţine de persoana şi prezenţa lui. Şi a început să plângă. Lacrimile fierbinţi îi curgeau pe obraji şi i se opreau pe buze şi le simţea gustul amar, neplăcut. A deschis ochii şi a lăsat capul pe spate.
- Dacă ai fi aici ce ţi-aş psune? Ce mi-ai spune? Ce ai face? Dacă ai fi aici...Ce s-ar întâmpla?

Josecht mergea cu pas alert prin padure, cautandu-si cu privirea elevul. Nimeni nu prea putea sa-l acuze ca umbla in timpul orele de cors prin padure, era dirigentele lui Ciel si era de datoria lui sa ii asigure singuranta in spatiul ce apartinea Academiei. A mers in jur de jumatate de ora, pana cand atentia i-a fost atrasa de un copac urias, inflorit. Era pentru prima data cand il vedea de cand lucru in Academie. I s-a parut dubios, insa s-a apropiat. A zarit o silueta subtire, rezemata la umbra copacului. S-a uitat cu mai mula atentie si l-a zarit.
" A fost destul de usor sa-l gasesc.", sesiza Josecht, in timp ce se apropie.
- As putea sa stiu cumva ce cauti aici sau nici asta nu e treaba mea?

L-a vazut cum se apropie, i-a auzit glasul si a clipit lung preţ de o secundă. Capul îi zvâcnea şi a deschis ochi brusc, începând să respire greu, întrerupt.
- Tu...
A zâmbit când l-a văzut pe Josecht în dreptul lui. Acesta s-a aşezat lângă el şi l-a privit în ichi. Ciel îl privea şi el şi se simţea ciudat din toate punctele de vedere. A simţit ceva rece peste mâna lui şi a văzut mâna alba a bărbatului peste a sa. Teama parcă începea să se dizolve dar un alt gând îşi făcea loc în mintea lui Ciel şi anume ideea că l-ar putea pune în pericol pe el. Josecht şi-a retrat mâna reped, oarecum surprins. Ciel s-a uitat la el şi a văzut arsura de i-o provocase. Şi-a muşcat buza inferioară şi a înghiţit în sec. S-a apropiat mai mult de Josecht şi i-a prind cămaşa în mâini. L-a tras peste el. Distanţa dintre ei era de câţiva milimetri şi îi simţea respiraţia aproape de chipul său. I-a atins buzele cu ale lui pentru o fracţine de secundă, timp în care şi-a încordat braţele la maxim. Ştia că acum îl prinsese cu garda jos şi l-am înpins la o distanţă considerabilă de el.
- Scuze, a spus acesta.
Ciel s-a ridicat în picioare şi s-a lipit cu mâinile de copac. Inima îi bătea din ce în ce mai tare şi avea impresia că sângele nu-şi mai avea loc în vene. Mâinile ii s-au înroşit puternic şi crengile cele mai de jos ale copacului au izbucnit în flăcări. A închis ochii şi s-a concentrat să menţină flacăra într-un perimetru fix, delimitat. A format un adevărat cerc de foc în jurul său şi al copacului. Printre scântei putea zări chipul lui Josecht şi a zâmbit pentru puţin timp. Genunchiii îi tremurau şi simţea că îl lasă, lumina începea să dispară din jurul său şi sunetele păreau că se îndepărtează. A făcut vreo doi paşi legănaţi pâna aproape de flacără unde picioarele i-au cedat şi s-a prăbuşit. Nu s-a chinuit să mai rămână conştient pentru încă o clipă, ştia că nu mai e în stare, simţea doar firbinţelea din-năuntrul său care îl rănea şi atât.

Josecht s-a uitat pentru o ultima data la foc, recitand o incantatie in gand si aventurandu-se printre flacarile ce se inaltau spre cer, parca vrand sa-i dea foc. Insa profesorul stia ca Ciel nu era de o asa cruzime incat sa arda albastrul Lui. A alergat prin foc pana a ajuns din nou la trunchiul copacului, unde se afla baiatul inconstient. A oftat si fara sa ezite l-a luat pe sus si a fugit in sud, unde mergea sa faca practica cu cei din anul I la lectiile de control al apei- acolo era un lac.
Era o zi destul de friguroasa de la inceputul lui octombrie, iar lacul - neobisnuit de rece chiar si in anotimpul cald- era locul perfect pentru o torta vie ca Ciel.
A marit pasul si in momentul in care si-a atins destinatia, s-au aruncat amandoi in apa.

Îi era frig. Frig?! Lui din toţi îi era frig...Ciudat sentiment. Simtea soarele pe ploape şi a încercat să le deschidă. A deschis ochii cu greu si s-a uitat oarecum uimit in jur. Nu era foc, nu ardea nimic. A încercat să se ridice, dar era încă slăbit. S-a clătinat pâna ce a simţit sprijinul a două braţe. El era în spatele lui.
S-a întors brusc. Josecht nu avea cămaşă, iar Ciel s-a uitat oarecum speriat după ea. A văzut-o agăţată de creanga unui copac, udă leoarcă. Abia atunci a observat că şi hainele lui erau îmbibate în apă. S-a sprijinit cu capul de pieptul lui Ciel şi a închis ochii. Acesta l-a îmbrţişat.
- Îmi pare...Îmi pare rău. E vina mea. Ah, tot ce e rău se întâmplă din vina mea.
Băiatul a început să se smiorcăie ca un copil în breţele lui şi a simţit mâna acestuia în părul său. A deschis ochii şi a ridicat capul. Cu o secundă înainte începuse să plângă şă avea obrajii umezi de lacrimi. Joscht i-a sters lacrimile cu un deget şi i-a zâmbit. Ciel s-a apropiat şi mai mult de el şi îl privea în ochi fascinat, parcă îl vedea prima dată.
- P-Pot? a întrebat acesta sfios roşind puternic.

- P-Pot?
Josecht a oftat.
- In mintea ta, asta nu mai e de mult o intrebare. De ce o mai pui?
Ciel l-a privit cu ezitare, iar Josecht observase. Un oftat in fuga s-a auzit din nou, insa fara importanta datorita miscarii rapide a barbatului catre elevul sau. Distanta dintre fetele, buzele si trupurile lor nu era de nici macar un centimetru.
Josecht ii simtea respiratia sacadata si greoaie. I-a atins buzele, insa nu intr-un sarut, cum si-ar fi dorit Ciel. Ii era interzis sa faca asta ( toata lumea ii spunea asta insa niciodata nu a inteles motivul), dar isi simtea sangele fierband in vene de fiecare data cand se abtinea, de parca ar fi fost un exploziv puternic ce i-ar fi putut face trupul sa sara in aer. Era un nou sentiment pentru el, unul pe care voia, intr-un mod ciudat si inexblicabil, sa-l descopere.

Ăsta era...Era momentul cel mai dulce. Ciel nu mai respira şi nevoia de oxigen era din ce în ce mai mare, dar ideea că ar trebui să rupă sărutul îl lăsa rece. Şi dacă s-ar fi trezit vreunu să apară de după copaci? Era în stare să îi dea foc! Avea puterea, avea motivul şi putea găsi şi o scuză plauzibilă. Nuimeni nu avea dreptul să îi distrugmomentul pe care şi l-a dorit atât de mult. Sărutul s-a rupt. Ciel a respirat preaţ de câteva clipe după care a zâmbit şi la- privit fix în ochi. Ochi aceia care i-au bântuit mintea ore întregi; îi adora. Nuanţa dubioasă a părului, freza aia ciudată care probabil l-ar fi speriat dacă ar fi văzut-o noaptea; îl facinau. Se uita la el, îl admira, era perfect. Perfecţiunea lui? Da, a lui şi doar a lui. A zâmbit din nou larg şi a plecat capul pentru o secundă, apoi l-a ridicat să îl poată privi din nou.
- C'est pour vrai? C'est pour toujours?
Nu aştepta un răspuns, deşi chiar ar fi avut nevoie de unul. Habar n-avea de franceza lui Josecht, dar era sigur că accentul lui e imposibil aşa că a exclus ideea că acesta să fi priceput. S-a mulţumit să zâmbească în continuare...

Josecht nu a inteles prea multe, insa s-a multumit sa-l vada pe Ciel zambind. Indiferent despre ce ar fi fost vorba in acele intrebari, avea o banuiala ca nu ar fi stiut sa dea un raspuns, chiar daca ar fi inteles contextul lor.
A oftat.
- Ok, acum ca ai trecut de aceasta... "criza", ne putem intoarce la Academie, si in timp ce vorbi, Josecht se ridica de langa Ciel, cu gandul de as lua camasa uscata din copac. Insa baiatul l-a oprit, prinzandu-l de incheietura mainii.
- Nu vreau.
Un oftat lung se auzi din nou.
- Mi-am imaginat ca o sa spui asta. Insa, stii cum se spune, nu-i da unui om un deget ca-ti ia toata mana.

Ciel privea gânditor spre cer. Nu se ridicase de pe jos, nu voia. Ştia că se va întoarce la Academie şi că poate va avea probleme...Poate va avea şi el probleme. Şi-a muşcat buza inferioară şi a închis ochii strâns pentru o secundă. Şi-a pus o dorinţă. Ce copilărie, s-a simţit chiar penibil după ce şi-a terminat micul joc. Soarele era la apus, iar lumina se strecura printre frunze sfioasă. L-a privit pe Josecht pentru o clipă. Ciel l-a prins de mână, iar acesta s-a întors spre el. Ideea că îl va prinde cu garda jos pentru a doua oară îi părea imposibilă şi totuşi a încercat. L-a prins cu ambele mâini şi l-a tras în jos. Ciel era peste Josecht care închisese ochii pentru un moment, iar acum îl privea oarecum uimit pe băiat.
- Un autre péché sur la liste...
Bărbatul de sub el încă îl privea şi se vedea că nu înţelesese. Ciel a zâmbit. S-a apropiat şi mai mult de el. L-a sărutat pe gât, apoi pe buze; un sărut lung, cum îşi dorise de prima dată, acum l-a avut.
- Îmi pare rău...
Ciel s-a ridicat de pe el. Abia a realizat ce a făcut şi ideea îl speria oarecum pe băiat. S-a aşezat jos şi şi-a pus capul pe genunchi. Dacă l-a supărat? Era neîndemânatic şi mai nou nici nu se stăpânea prea bine. ' Un prost, asta sunt' a gândit Ciel în timp ce îşi muşca buza. Nu s-a oprit pâna ce nu a simţit că i-a dat sângele.
- Eu...Adică...Nu am vrut...Scuze...

Pe coridoarele lungi se auzeau pasi grabiti. Ayame, parea nedumerita de locul unde se afla, deoarece era prima data cand ea se afla in acest loc. Era foarte agitata, nu isi gasea clasa, plus ca era si incepatoare. "Locul asta este asa de mare... oare unde imi este clasa?" Se intreba ea in timp ce privea pe geamul mare din fata sa. Se gandea la parintii ei care au murit de mult, o durea sufletul si inima. Nu-si intelegea rostul pe Pamant uneori, lucru care o facea si mai confuza. Ochii sai verzi studiau cu atentie frunzele copacilor ce dansau in bataia vantului, ea parca fiind inghitita de o alta lume. Dupa un timp isi revine suspinand si continuandu-si drumul.