Happiness beside Sadness

Happiness beside Sadness

Capitolul 1

Privesc fulgii de nea cum cad in neant, pe farama de pamant, pe care traim in prezent.Multimea de copii, iesititi in graba afara la sanius,imi aminteste cat de fascinata eram de aceast fenomen numit zapada.Pe cat era de magic dansul fulgilor de afara, pe atat de periculos.Era ceva simplu si frumos dar complicat de inteles.Te bucuri de fiecare fulg de nea cand esti cuprins de magia lor,dar nu iti dai seama ca te poate ranii.Frigul te poate aduce in pragul disperarii,cauzand sangerari,degeraturi si alte complicatii survenite.Nu inteleg de ce, ceva atat de frumos, face atat de mult rau?
Zapada se aseamana cu Trandafirii.Trandafirul este pur,dar veninos.Omul optmist uita de spini atunci cand vede frumusetea trandafirului,dar omul pesimist uita de frumusete, atunci cand vede spinii.Nu ii pot intelege pe nici unul dintre ei.Eu sunt undeva intre neutru.Pentru ca ma tem de spini,dar trandafirii sunt florile mele preferate.
Eu pe langa aceste chestii complicate,eram o fata simpla.Fara talente,fara rost pe lume,cel putin asa cred eu.Sa ma prezint.Ma numest Antonia,desi prefer Anto.Este mai scurt,si mai altfel.Sunt o fata de 15 ani.Debea am intrat la liceu,clasa a 9 a B.Am ramas cu cativa dintre colegii mei vechi,dar cei noi ma cred o ciudata.Colegii vechi,adica prietenii mei, pentru ca nu ii pot numi colegi,pentru ca am petrecut atata timp impreuna,incat ne cunoastem foarte bine,ne spunem secrete si restul.Ei bine ei,ma accepta asa cum sunt.Si le sunt recunoascatoare pentru asta.Am avut multi prietenii, dar de cand sunt la liceu, nu mai ma baga in seama, pentru ca, considera ei, ca m-am schimbat prea mult.Daca erau prietenii meu adevarati, cum se considerau, atunci nu plecau de langa mine, doar pentru ca m-am schimbat.Asta este viata, trebuie sa trecem si peste coborasuri si sa rezistam cu brio testelor peste care trecem, dealungul anilor.Uneori, cand imi amintesc ma apuca plansul, dar imi tot spun in gand, ca nu merita si nu trebuie sa mai plang.Imi amintesc generala.Cat de dor imi este de ea.Ca doar aici m-am maturizat foarte mult.Imi pretuiesc prietenii care mi-au fost alaturi si la bine si la greu, cei care au fost aacolo, ca sa imi stearga lacrimile si sa ma incurajeze, ca totul va fi bine.Profesorii, cu care eram obisnuita, erau atat de diferiti, fata de acestia, care sunt mai duri cu noi, pentru ca ei cred ca nu avem altceva de facut, decat de invatat.Noi nu avem o viata, nu avem pasiuni, nu avem placeri, noi trebuie doar sa invatam, dupa gandirea lor comunista.Noi incercam pe cat posibil san e descurcam,dar nu totul era roz.
-Antonia,este timpul sa pleci la scoala,grabeste-te!
-Da mami,imediat.
Eu si mama suntem cele mai bune prieten.Ne spunem una alteia, ce patim, ce avem pe suflet, pe scurt totul.Ea ma ducea in fiecare zi cu masina pana la scoala.Ce bine ca are carnet.Am ajuns si la liceu,unde ma asteptau prietenii, Anelie,Mihnea,Andreea si Raluca.
-Anto!!Ce bine ca ai venit.
-Da ce bine.
Mihnea ma lua de mana,ca intotdeauna si a intors pasul catre banca noastra,unde stateam zilnic.Eu stateam in bratelelui, langa Raluca si Anelie.Pai eu si Mihnea eram impreuna inca din clasa a 8 –a .
-Anto,vi la ziua lui Alex?
-Da, daca ma invita, de ce nu.
-Te-a initat deja, adica ne-a rugat sa iti dam invitatia.
-Ah’ ce bine..
Acum mai aveam o probleama.Cu ce sa ma imbrac la ziua lui.El era inca un prieten de al meu, bine relatia noastra era mult mai puternica inainte, dar decand este cu Anna, s-au mai schimbat cate ceva.
-Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!
Clopotel afurisit.Intotdeauna suna cand este mai nepotrivit.Nu prea aveam chef de prima ora, ce bine ca profa era bolnava.Am ascultat toata ora muzica si am reflectat la schimbarea mea.Acum daca ma gandesc mai bine, chiar ca m-am schimbat mult.
Inainte eram o fata care nu prea iesea in evidenta, imi placea muzica de orice tip, cu exceptia manelelor, nu ca nici acum nu mi-ar placea.Dar, altceva ma face schimbata.Nu numai schimbarea la infatisare.Intradevar, acum am parul mult mai lung, sunt mult mai slaba, mai ales decand parintii mei s-au despartit, mai inalta..Etc. Dar mi-am schimbat mult stilul vestimentar, felul de a gandi, de a ma purta.Cred ca m-am maturizat prea repede.Tara mea preferata este Japonia, inainte nici nu vroiam sa aud de aceasta tara.Acum ador tot ce este legat de ea, de la limba, pana la cultura.Deja stiam sa scriu in japoneza, nu ca nu as fi stiut si limba.Am invatat-o laperfectie, intr-un an.Deseori in prind parul cu betele acelea specifice al lor.Am o colectie intreaga, orice culoare si foarte multe modele.Desigur ca aveam si o colectie frumoasa de Chop Stiks-uri.Calendare, picsuri, caiete, bani, cati, haine.Aveam orice, ce era legat de Japonia.Si din cauza asta am ajuns sa fiu considerata, o ciudata, desi eu nu sunt asa.Sunt o persoana sociabila si oricand dornica sa ajut.Nu imi prea place ca sunt caracerizata gresit, dar m-am obisnuit cu asta.
-Anto, mergi in parc?
-Desigur.
Mihnea ma lua in brate ca deobicei si nu se mai dezlipi de mine.Isi apasa buzele de ale mele, incepand sa isi plimbe limba prin lacasul meu.
-Mih’ vi in weekend pe la mine?
-Mi-ar face placere.Ce zici mergem la un film?
-Sigur.
-Amorezilor, mai suntem si noi prin preajma!
-Ne scuzati!
Mi-am petrecut mai toata dupa-amiza stand cu ei si palavragind despre tot ce ne place.Aveam deja planuri pentru la vara.Doamne ce nebuni suntem.
Ajung acasa si ma trantesc obosita in pat.Ma gandesc numai si numai la el.Ma gandesc la falptul ca prietenii care nu imi mai sunt prietenii ne-au adus impreuna, pentru ca nu aveam curajul sa ne spunem unul altuia ceea ce simtim.Ce noroc cu ei..
Trrrr!Trrr!Trr! Mih’ apeleaza!
-Iubire, ce faci?
-Bine, Mih’, tu?
-Pai, m-am plictisit si m-a gandeam ca ar fi bine sa mai vorbim si noi.
-Da, sti, ma gandeam la cum am ajuns sa fim impreuna..
-Da, ciudat, ma mir ca au avut binevointa sa faca asta..
-Si eu, chiar ma mir, este ceva ciudat pentru ei..
Am mai vorbit asa inca vreo doua ore pana cand am inceput sad au semne de oboseala.
-Pai, mai vorbim, te iubesc!
-Si eu, noapte buna!
Deschid laptopul si ajung la un forum unde gasesc un cncurs.O excursie in Japonia ca premiu.Totul consta intr-o compunere, in care sa povestim ceva din viata noastra, care ne-a determinat sa ne placa Japonia atat de mult, incat sa vrem sa ajungem acolo.M-am gadit ca nu ar strica sa fac asta, asa ca am inceput, sa imi insir viata intr-o compunere de 6 pagini, pe care am tradus-o apoi in japoneza, dupa care dau Shut Dawn si imi pun capul pe perna.
Ma las purtata de ganduri, intr-o lume imaginara, o lume a mea, doar a mea, in care nu lasam pe nimeni sa patrunda.Deseori in aceasta lume, eu si prietena mea Andreea, cea mai buna prietena, locuiam impreuna, cu iubitii nostrii si eram foarte fericite.Faceam doar ce ne taia capul si nimeni nu ne spunea ce sa facem.Dar toate, erau doar vise, fara cusur.
Unul dintre visele mele, spunea ca voi ajunge o cantareata celebra, in Japonia si ca toate visele mele vor deveni retaliate..In Japonia.Cat mi-as dori sa fie adevarat

Scuze pentru greseli dar nu am mai avut chef sa le corectez.

Capitolul 2

Intind frumos patura pe peticul de iarba debea rasarit in inceputul de primavara si ma asez comod, privind cerul senin strapuns de urma combustibilului ramas in urma unui avion. Si ne mai intrebam de ce stratul de ozon se subtiaza. Oricum nu sunt eu o mare ecologista, sincer nici nu ma privesc chestiile astea.
In general imi vad de treburile mele si incerc sa nu ies prea mult in evidenta, fata de celelalte pitipoance care se dau pe langa cei mai aratosi baieti din liceu. Daca baiatu’ ma place atunci sa vina el la mine. Intr-un timp eram atrasa foarte mult de un tip Robert, dar niciodata nu i-am spus adevarul pentru ca nu vroiam sa pic prost. Multi prieteni imi spun ca gresesc si ca s-ar putea sa pierd multe ocazii in viata si ca ar trebuii sa fiu si in aceste cazuri la fel de tupeista cum sunt zilnic. Dar daca idea mi s-a fixat in cap, acum nici macar cu un cleste nu o mai pot scoate.
-Antoniaaaaaaaa? Esti prezenta sau absenta?
-Amandoua. Prezenta cu trupul absenta cu gandul.
-Of.. Trebuie sa coboram, adica sa ne intoarcem la petrecere. O data vi si tu la tara si nu ne bagi in seama.
-Aveti dreptate, imi cer scuze. Sa mergem sa ne distram, atunci.
Sincera sa fiu, eu am venit in acest colt de lume numit “tara” ca sa imi pun ordine in ganduri si sa meditez la alegerea pe care mi-a dat-o mama de facut. Niciodata nu mi-ar fi trecut prin cap ca as ajunge la o petrecere fara ca parintii mei sa stie. Vorba aia “Cu cat sti mai putin cu atat te doare in minus”. Atat de aiurita sunt ca nici nu am observat cat de repede am coborat panta si am ajuns la destinatie.
-Va fost dor de mine?
-Cum sa nu. Un vin ceva? Sau vrei bauturi mai tari?
-Cred ca prefer ceva mai tare.
-Wiskey sau Garone?
-Amandoua. Din pacate nu pot alege. Nu am preferinte.
Prietenii mei au inceput sa rada, crezand ca nu ma tin bine, dar dupa cateva pahare ei vedeau triplu si eu ma tineam chiar foate bine.
Ritmurile muzicii de club se auzeau pana departe, dar noua nu ne pasa. Dansam fara sa ne gandim la altceva, decat la cat de bine ne simteam acum. Pana la urma conteaza ca uitam de tot si de toate si suntem in largul nostru. Facem glume si radeam neincetat. Ce n-as da sa prelungesc aceste clipe pana la o eternitate. Dar realitatea cruda si-a amintit de mine si peste cateva ore eram in patul bunicilor care nu avea nici macar o urma din nemaisfarsitele mele vise. Gandurile mele incep sa se risipeasca si intr-un final adorm.
Razele diminetii isi fac loc in viata mea din cauza mamei care imi spune sa ma imbrac ca trebuie sa plecam.
-Mama, e prea de dimineata, de ce sa plecam acum?
-Prea de dimineata????
-Da..Uitate la ceas…Este 18:30.
Raman uimita de cat arata ceasul telefonului meu dar incep sa rad prosteste. Cred ca am fost prea obosita de am dormit atat de mult. Dar spre surprinderea mea nu ma doare capul, desi am baut aseara foarte mult.
Ma imbrac intr-o pereche de blugi mai inchisi la culoare, un tricou mov care se asorteaza cu conversii mei si o geaca de piele neagra. Imi prind parul cu un cleste si las doua fire rebele de o parte si de alta a chipului, ca sa fie in concordanta cu bretonul.
Cobor jos si mananc micul dejun pe care mi la pregatit mama. Dupa ce termin imi salut bunicii si imi duc bagajele in masina.
Am hotarat ca de data asta sa stau in spate, poate poate o sa am nevoie sa ma intind. Bautura de aseara s-ar putea sa aibe efecte adverse la care doctorul nu m-ar putea ajuta.
Cand ajung in zona cu semnal, mesajele incep sa vina de la prietenii care nu au putut da de mine in timpul weekendului. M-am hotarat sa le raspund pe rand, ca doar nu aveam ce face.

Mih’ : Hei, Antonia, ce s-a intamplat cu tine de nu esti pe mess.?
Mih’ : Cand vezi mesajele suna-ma.
Mih’ : Luni la ce ora vi la scoala?
Mih’: Nui asa ca o sa vi cu mine la banchetul de sf de clasa a 9-a?
Mih’ : Te iubesc.
Anto : Pai am fost la bunici si nu am avut semnal. Acum nu pot sa te sun, sunt in masina, ma intorc acasa. Luni vin normal. Este si logic sa vin cu tine. Si eu te iubesc.

Doamne cate mesaje numai de la el. Cat ma bucur ca macar mai este cineva care tine la mine..

Andreea: Hei anto ce crezi ca ar fi bine sa fac sa il uit sau sa continui sa lupt? Sa fac ce imi zice inima sau ce imi dicteaza creierul? La urma urmei vreau doar sa il cunosc mai bine.
Anto : Eu intotdeauna fac ce imi spune inima, dar in cazul tau ar fi bine amandoua. Sa incerci sa il uiti dar sa il ai doar ca prieten.

Intotdeauna cand vorbesc cu Andreea ma simt mai bine. Nu conteaza subiectul, dar ea e steluta mea norocoasa. Oricat de trista as fi ea ma face sa zambesc. Intotdeauna va fi cea mai buna prietena a mea. Pentru ca ma intelege si o inteleg. Pentru ca a fost langa mine cand am avut nevoie de ea si pentru ca o sa o sustin neconditionat. Pentru ca ea este ea si eu sunt eu si totusi suntem una si aceeasi.
Sentimentele se amesteca si imi amintesc ca inca am o decizie de luat. Pana la urma am gastigat acel concurs si am ocazia sa plec in Japonia. Mama mi-a spus ca pot pleca, dar sunt foarte indecisa.
Pe de-o parte as pleca pentru ca Japonia este visul meu. De ceva timp traiesc pentru a pleca acolo sa cunosc necunoscutul. Si acum cand am ocazia as vrea sa dau inapoi. Pentru ca ma tin prietenii la care tin enorm de mult. Mihnea, Andreea, Raluca, Alina sunt doar cati-va. Stiu ca as putea sa tin legatura cu ei, dar ar fi o mare teroare sa stau atata timp fara sa ii vad. Si Mih’.. Ochii care nu se vad se uita.
Jumatate din mine vrea sa imi iau zborul si cealalta jumatate sa stau la locul meu. Sunt foarte derutata, confuza. Daca as pleca, nu stiu cum as rezista departe de toate locurile care ma caracterieaza aici in tara. Departe de prieteni. Departe de casa. Departe de iubire.. Cum le-as da vestea si cum ar suporta-o?
Daca as ramane, probabil m-as intreba cum ar fi fost viata mea atunci? Ce as fi cunoscut nou? Cati prieteni as avea? Unde as locui? Cum ar decurge visurile si planurile mele?
De ce atatea intrebari fara raspuns? De ce?
Psihic cred ca am murit.Dar cum se face ca tot merg? Dar nici asta nu ma mai fascineaza. Drumurile pe care merg au devenit o obișnuința. Zbor deasupra drumurilor pustii,cred ca nu mai tin minte unde apartineam Mi-e prea mare orgoliul sa tip,sa plang ,sa rog pe cineva sa ma scoata de aici.

Capitolul 3

“Run away from love”
Acest citat imi rasuna imi minte de cateva zile. Dar nu imi dau seama de ce? Pur si simplu ma gandesc la Mih’ si imi aduc aminte. Oare ce o insemna ceva? Sau o fi doar mintea mea patetica.
Deea: Ce faci ma cand ne mai intalnim si noi?
Anto: Azi vin la tine la scoala ca plec de la ultimele doua ore ca nu am chef de mutra profelor.
Deea: Ah.. In regula, dar nu ai chiulit deja prea mult?
Anto: Nu stai linistita.
Iubesc sa vorbesc prin sms-uri cu Andreea. Ea imi aduce aminte ca totusi traiesc intr-o lume normala in care toti adolescentii chiulesc de la ore, doar ca sa petreaca mai mult timp cu prietenii. Mih’ si Andrea cred ca am exagerat cu absentele si ca ar trebuii sa frecventez mai mult scoala, dar tot nu-mi pasa.
-Antonia, pana la urma pleci de la ore, din nou?
-Da Mih’, ti-am mai zis o data.
-De data asta nu te mai las sa pleci. Pe bune. Anto sti cate absente ai?
-Da. Adica nu si nu ma intereseaza.
-Ar trebuii sa te intereseze, e viata ta, ce ai de gand sa faci cu ea? Ce s-a intamplat cu tine de nu iti mai pasa de nimic? Uitate in jurul tau. Viata merge inainte.
-Dar tie ce iti pasa? Mai lasa-ma e viata mea si o sa fac ce vreau cu ea. Nu te mai amesteca.
Am plecat inainte sa apuce sa zica ceva. Nu aveam chef de predica nimanui. Stiu ca tine la mine si ca isi face griji, dar nici chiar asa, pana la urma este doar problema mea. Nu suport ca cineva sa imi spuna ce sa fac sau sa imi controleze viata. Sunt mai incapatanata de fel si asa voi ramane. Nu stiu de ce incearca sa imi scoata ceva din cap, pentru ca este imposibil. Sunt o cauza pierduta.
Clopetelul enervant ma anunta ca trebuie sa ma duc sa dau ochi cu inca o profesoara care isi va expune neplacerea de a veni la noi in clasa sa predea. Si pe profesoarele astea cine le mai intelege. De ce mai vin sa ne predea. Mai bine stau naiba acasa, nu ne mai freaca nici pe noi si isi vad si ele de viata.
-Antonia, iar ai intarziat.
-Si daca am intarziat ce?
-Ce e o vitamina.
-A, sa inteleg ca luati si dumneavoastra.
-Daca tot iti place sa vorbesti atat de mult, povesteste-ne si noua lectia de astazi ca eu am uitat-o.
-Gogosele cum ca am uitat vindeam si eu cand eram la mama in burta. De ce nu imi spuneti direct ca vreti sa ma asculatati? Asa consumati mai putin oxigen si nu imi mai vine nici mie sa vars.
Spre norocul meu aseara invatasem lectia ca nu aveam ce face. Si asa i-am dat si peste nas si m-am ales si cu o nota buna. Nu am ce sa le fac daca incearca sa ma enerveze tot ele se fac de ras.
Mih’ ma privea cu coltul ochiului dezaprobator. Stia ca nu este bine sa ma pun rau cu profele ca cine stie unde voi ajunge. Mi s-a mai zis de mii de ori, dar nu prea am bagat de seama. Atata timp cat invat, nu bat pe nimeni si stau linistita la ora nu au ce sa imi faca.
Si asa mi-am vazut linistita de treaba mai toata ziua fara sa vorbesc cu blond. Cand am vrut sa imi iau geaca din cuier cineva m-a prins de mana.
-Uite Antonia imi pare rau. Stiu ca trebuie sa te sustin, dar nu pot sa tac din gura cand te vad ca iti distrugi singura viata.
Isi apasa buzele de ale mele inainte sa apuc sa ii spun ca este iertat. A profitat de ocazia cand am respirat putin si si-a introdus limba in lacasul meu. A inceput sa exploreze fiecare particica. Limbile noastre se frecau una de alta, dar tot cei frumos se sfarseste.
Clopotelul suna si eu plec grabita din clasa inainte sa ajuga profa. Jos ma astepta un amic care avea un motor si mergea pana la liceul prieetenei mele.
-Salut. Merci ca ma duci si pe mine.
-Oricand.
Dialogul a fost unul scurt. La fel ca si drumul. In douazeci de minute am ajuns si Andreea era deja acolo. Defapt niciodata nu plecase, dar asta e partea a doua.
-Hello, ce mai faci? Cum a fost la scoala?
-Hey. A fost oribil. Am dat test la mate si nu am stiut nimic.
-Poate nu il trece, oricum nimeni nu e perfect. Deci unde mergem?
-Ce zici mergem la bar sa bem un suc, mai vorbim si noi ca intre fete?
-E perfect.
Timpul petrecut cu cea mai buna prietena intotdeuna imi ridica moralul. Nu stiu ce este cu mine in ultima vreme de ma simt din ce in ce mai pierduta in toata aceasta mutime de oameni. Parca nu imi gasesc locul. Am observat si eu ca am inceput sa zambesc din ce in ce mai putin. Inainte prietenii se mirau cum de tot timpul radeam. Un minut plangeam si apoi nu mai ma puteam oprii din zambit. Probabil pentru ca eram mult mai copilaroasa atunci. Ce n-as das a fiu din nou vechea “eu”. Imi este atat de dor de ea. Posibil nu doar mie..
-Anto, uite’l pe Mihai. Tipu de care ti-am povestit.
-El este Mihai? Dar eu il cunosc, defapt suntem prieteni buni. El este my “bro”.
-Vorbesti serios?
-Nu. Mint sic and iti spun ca eu ies foarte des cu el. La film, la mall, la water, o data am fost si cu el la mare. Defapt cu el ies deseori pe strada. Este foarte de treaba tipul. Mereu rad cu el. Sa ne vezi odata. Eram la mall si el s-a dus sa niste chop-sticks-uri dintralea si mie mi-a cazut toata tava cu mancare intre timp. Doamne cat a putut sa rada de mine atunci. Dar eu ma simteam penibil. Pana la urma m-a facut sa rad.
-Cat de dragut. Ce bine ca macar tu poti sa vorbesti cu el.
-Hei Mihai, vino sa iti prezint pe cineva.
-Ce ai de gand sa faci, te-ai tampit, nu ca nu erai deja.
-Stai linistita.
-Mihai ea este Andreea cea mai buna prietena a mea, Andreea el este Mihai un prieten bun cu care ies pe strada.
-Andreea ce zici maine iesi la un film?
-Bine..
-A da da-mi si mie id-ul si numarul tau.
Dup ace au facut schimb de numere si de id-uri Mihai a plecat cu prietenii lui si noi am ramas la bar. Deea era atat de fericita. Se vedeau in ochii ei sclipitori. Poate iese totusi ceva din chestia asta. Cand ajung acasa o sa vorbesc cu el pe mess. Daca are o parere buna despre ea poate iese mai mult. Darar dracu sa fie si ei in sfarsit mai fericiti, ca pana acum au tot bocit.
Am petrecut cele doua ore tot vorbind si vorbind si se pare ca mi-a facut mai bine. Eu si ea ne asemanam foarte mult. La examene am luat cam aceleasi note. Am planificat ca saptamana urmatoare mergem sa ne luam rochii pentru banchet ca mai e putin si se termina si anul asta.
Debea astept o zi la shopping. Doar noi doua. Mor de nerabdare.
Mih’ m-a sunat si mi-a spus ca nu se mai pun absente de acum in colo si m-a invitat maine la un film. Ce dragut. O sa imi petrec mai mult timp cu el.
Imi iau la revedere de la Andreea si ma indrept catre casa. Cand ajung ca deobicei mama ma inebuneste de cap sa mananc ceva. De ce naiba nu intelefe ca mie nu imi e foame, dar ma rog. M-am dus sa fac un dus dupa care imi deshid laptopul. Ce noroc mihai e online.

~Anto~ : Buna. Ce faci:X
Mitsa : Heyz. Bn tu:X?
~Anto~ : Uite bn pe mess. Auzi ce parere ai despre Deea?
Mitsa : Arata bine=p~ De ce?
~Anto~ : Pai nu prea esti tu genu care sa invite o fata la film de prima data cand o vezi.
Mitsa : Adevarat. Dar chiar imi place de ea. Nu iese prea mult in evidenta ca restu. Dar mai intai vreau sa o cunosc.
~Anto~ : Oooo.Bv Oricum de rog sa ai griija de ea. E my B.F.F.
Mitsa : Stai linistita.
~Anto~ : Ok:X Eu ies. Nb:X
Mitsa: Nb si tie:X

Ma gandeam sa o sun pe Deea si sa ii spun. Dar de ce sa stric eu surpriza. Sa descopere ea singura. Oricum nu se v-a supara. Pana la urma daca ii place de el va fi chiar incantata. Sper sa le mearga bine. Sunt foarte fericita pentru ea. Si pentru el. Ma bucur ca am putut sa ii ajut. Daca stiam o faceam de mult. Dar asta e mai bine acum decat mai tarziu.

Am citit capitolele si se pare ca eu las primul comm. Aceste capitole sunt originale si sunt pline de descriere. Imi place cum narezi. Si acest fic imi plase . Povestea capata nuanta si intorsatura .
Deja a inceput interesantul si iti spun sincer sa nu te lasi de el.
Astept nextul sa vad continuarea povestii. Sa vedem ce se va intampla cu Antonella!

Se pare ca vin si eu aciulea daca nimeni nu vrea. Mai Miaunella se pare ca povestea ta este buna si nu de alungat (atentie nu aruncat). Este cu descriere, desi mai ai un pic de muncit. Dialogul asta din cele 3 capitole este bun, putin in unele parti cam mult,dar nu e sec. Actiunea fugarite in unele colturi, dar se poate rezolva.
Astept sa vad si eu urmatorul.

He, He! Ya' missed me, p'aici?
Geez, nu cred ^^'
Sa vedem, de ficul tau Miaunella...Pai, in primul rand ma leg de estetica fic-ului. Nu vreau sa ma plng, dar cam lasa de dorit. De ce? Acele vocale prelungite strica toata asezarea in pagina si vobirea aceea pe mess, hmmmcred ca era mai bine sa fie transformata in ceva indirect, si putea fi evitat si limbajul de messenger...
Dialogul...Desi toti cei care au lasat comentarii l-au laudat de am zis ca pica, eu indraznesc sa ii contrazic. Este mult si oarecum sec. Sunt replici ironizante in unele secvente care nu isi prea au rostul.
Descriere iarasi...Au fost conturate ganduri si personalitatea personajului, foarte frumoasa partea asta...Dar sentimentele sunt cam neclare...Se poate imbunatati partea asta.
Greseli si exprimare...La astea nu mai am chef sa ma bag ^^
Cam asta a fost si cu comentariu meu.
Zbye :3

Sallut. Imi cer scuze pentru intarziere, dar ma revansez cu un capitol ceva mai lung. Sper sa va placa. Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare dar chiar nu prea mai aveam chef sa le corectez, mai ales ca mi-a luat cam o zi intreaga sa il scriu. Spor la citit, poate lasa'ti si reply!


Capitolul 4

Privesc in deparatari, trecutul meu plin de rasete si amintiri prafuite. Inca ma intreb: Oare de ce nu mi-am pastrat firea voiasa, plina de energie, mereu zambind chiar si atunci cand durea cel mai rau? Oare lumea asta e chiar plina de atata falsitate si prefacuti? Nu mai suport, vreau sa incep o viata noua. Sa ma desprind de actualul prezent, sa schimb ceva in viata mea. As putea deveni o noua eu, daca nu o mai pot reinvia pe cea veche.
-Anto, mergem odata? Mi-as dori ca macar uneori sa ma poti asculta fara sa iti zboare gandul cine stie unde. Parca ti-ai da duhul. Sincer, fa ceva!
-Mihai, multumesc. Si mergem, Abby trebuie sa soseasca.
-Abby???????
Ma privea de parca cine stie ce as fi spus. Ah, da tampita ce sunt, el nu stie ca Andreei i se mai spune si Abby. Of, ar trebui sa il informez ceva mai mult..
-Abby. Sau Andreea, verioasa sau prietena mea cea mai buna. Este o porecla si ii place sa i se zica asa. Acum sincer, tu chiar vrei ceva serios?
-Sigur ca da.
Daca zice el inseamna ca asa este. Dar daca il prind ca ii face ceva, jur ca il omor, nici macar in gaura de sarpe nu s-ar putea ascunde. Nu as putea sa il las sa ii faca rau, chiar daca trebuie sa invete cum este lumea asta. Nu prea a avut iesiri, sau parte de prieteni fumate si i-ar fi foarte greu. Oricat as incerca sa o fac sa inteleaga, si un sfat de ii dau ei ii ramane o idée fixata in cap.
O vad sosind cu un zambet imens pe fata. Chiar si cine nu o cunostea ii dadea seama ca este foarte fericita. Adevarul este ca astepta de mult momentul asta, dar mai grav ar fi daca s-ar atasa de el. Stie foarte bine cate am patit eu si totusi dupa cate sfaturi i-am dat tot cu capul in nori a ramas. Se va maturiza indeajuns vreodata? Desi e mai mare ca mine, inca se poarta ca un copil mic.
-Buna Anto, Mihai.
Ne-am salutat politicos, as putea spune. Am stabilit unde vor merge la intalnire. Eu voi pleca dupa un timp spunand ca ma asteapta Mihnea. Defapt am examen, vreau sa iau permisul pentru motor si ei nu prea sunt de acord cu asta, dar m-am rugat prea mult de mama, deoarece nu era de acord. Tot timpul imi spunea ca vreau sa imi gasesc moartea in prima groapa si ca ar trebuii sa iau un exemplu din moartea prietenului meu, care a murit din cauza unei gropi nenorocite. Dar m-am incapatanat si pana la urma am convins-o. Tata m-a ajutat sa invat legislatia atata timp cat si el era instructor dar nu la motoare. Si in dupa-amiaza aceasta am examen. Debea astept, am emotii desi nu ar trebuii.
Debea am observat ca suntem apropae de parc. Mergeam pe o carare, catre locul de “intalnire” unde mi’am petrecut majoritatea timpului atunci cand eram in generala. S-a schimbat atat de mult decand nu am mai venit pe aici. Copacii mei preferati, adica aceia batrani, astazi numai exista. Au fost plantati altii, fara nici o valoare sentimentala in locul lor. Stiam fiecare coltisor din aceasta padure. Imi aminteam cum frunzele jucau zilnic un dans magic, peisajul fin completat de minunatele flori in mii de culori. Vantul adia mai puternic prin locurile acestea mai ales ca ducea spre malul unui lac. Anul trecut construisem si o casuta unde putea sta sau dormi cand nu vroiam sa mergem acasa si se para ca inca este acolo, dar au mai schimbat cete ceva pe aici. Imi salut vechii prieteni care vin spre mine sa ma imbratiseze. Cat de dor mi-a fost de ei. Cate prostii am facut impreuna, mai ales in generala. Numai era nimeni atat de nebuni ca noi. Faceam tot ce ne taia capul, plecam de la ore cand aveam chef, de note nu ne interesa, deceam scutiri false si mergea intotdeauna. Dar eu ca o mare fraiera am taiat legaturile cu ei. Daca as putea sa le reiau…
-Antonia, Antonia a noastra. Cat de dor ne-a fost de tine. Si cat de mult te-ai schimbat.
-Si stilul vestimentar, care categoric nu te avantajeaza. Intervine Diana.
Am inceput toti sa radem, eu aproband comentariul ei. Chiar mi-as dori sa revin la vechiul meu stil. M-am plictisit de negrul asta care parca imi acapareaza viata.
Toti erau schimbati. De la infatisare chiar si pana la stil. Fetele avea un corp frumos, numai erau imbricate strident si le prindea chiar bine. De multe ori mi le-am imaginat imbracate altfel dar nu as fi crezut ca o sa le stea atat de bine. Baietii si-au mai taiat parul si pot sa zic ca sunt chiar buni. Se pare ca imi revine vechea gandire. Cred ca asta este schimbarea de care am nevoie. Prietenii..
-Si ea cine este? Intrebara toti curiosi?
-Pai ea este Abby, de care va mai povesteam, prietena mea cea buna. Cred ca in curand o sa iasa cu Mihai, dar la cum il cunosc eu.. Nu stiu ce sa zic, mie imi e sa nu ii faca rau.
-Sti, ai dreptate, Mihai s-a schimbat mult in ultimul timp, este mai nesuferit, se crede smecher, si isi cam bate joc de fete.
-Ar fi bine sa nu faca asa si cu ea ca il omor. Dar ce ziceti, mergem la shopping???
-Sigur.
Vorbesc cu cei doi si le spun ca eu nu mai pot sa stau. S-au cam incruntat, dar o sa le fie bine. Eu si fetele ne indreptam spre mall. Am inceput sa glumim si sa radem. Toata lumea se uita la noi deparca am fi fos crescute in jungla dar nu ne pasa. Vroiam sa profitam de aceste momente.
-Fata cu cine mai esti? Vreun Brad Pitt ceva?
-Pai inca sunt cu Mihnea. Si ne intelegem bine. Am fost impreuna la bal si am fost alesi drept rege si regina. Dragut nu?
-O da. L-am vazut recent si este prea bun tipul.
Incercam sa ne abtinem din ras, dar chiar nu puteam. Asa am ajuns si la mall. Am luat fiecare magazine in parte si nu exista vreunul din care sa nu ne placa ceva. Alexandrei i-am cautat o tinuta mai deosebita pentru ca va fi domnisoara de onoare pentru matusa ei. Rochia era stil gogosar, de culoare turcoaz. Sandale cu toc si un plic. Era o tinuta simpla dar arata ca o papusica. Cu Ale ma intelegeam cel mai bine, ea a fost una dintre cele mai bune prietene in generala si este la fel si in prezent. Intotdeauna ma tachina cand eram trista si mereu reusea sa ma faca sa zambesc.
Eram la o masa, savurand un suc cand imi amintesc ca am examen. Ma uit la ceas si observ ca mai am ceva timp, dar ar trebuii sa plec daca vreau sa las toate pungile alea acasa.
-Fetele, eu ar cam trebuii sa plec nu va suparati nu?
-Ah nu. Dar ne poromiti ceva? Mai iesi cu noi, sa mai dai niste semne de viata?
-Sigur ca da, dar acum trebuie sa imi iau la revedere, chiar ma grabesc.
-Ok. Pa, grabit-o.
Le pup pe fete si ma grabesc sa prind o masina. Imi caut cheile de la apartament sa nu le ratacesc cumva. Nici nu a trebuit sa astept ca am prins prima masina care a plecat. Am ajuns in fata usii si ma chinuiam sa deschid usa dar nu reuseam din cauza mormanului de pungi.
-Te ajut?
-Da, mersi! Decand nu te-am mai vazut. Of mi-era dor de tine.
Buzele noastre s-au cuprins intr-un sarut. Eram fericita, acolo in fata usii sarutandu-ma cu el. Mainile lui ma mangaiau facandu-ma sa tremur. Imi placea atat de mult senzatia.
-Ce este cu fericirea asta pe tine?
-Nu stiu. Intra.
Las toate pungile in pat, ma joc putin cu Fufu, catelusa mea si caut ceva mai diferit prin hainele mele. Din fericire gasesc unele pe care le-am primit cadou si nu le-am purtat niciodata. Prima data cand le-am vazut imi venea sa vars dar acum am o atractie ciudata fata de ele. Erau o pereche de pantaloni scurti si o bluzita alba pe care scria “Peace”. Ma imbrac si imi iau una dintre perechile de sandale pe care mi le-am achizitioat astazi, de aceasi culoare cu bluza. Imi desprind parul si il indrept in fuga cu placa. Am grija ca bretonul meu sa stea perfect. Folosesc cateva farduri sa imi scot ochi in evidete, gen un creion negru cu care imi fac codita. Ma uit in oglinda si observ o mare schimbare. Chiar imi statea bine asa. Hainele astea imi puneau corpul mai bine in evidenta.
-Wooow. Frate asta da schimbare..
-Da, ce zici imi sta bine?
-Nu iti sta bine. Iti sta prea bine. Asta sa banuiesc ca este vechiul tau stil nu?
-Da, poti spune si asa, sau poti spune ca este nou meu stil. Am decand sa fac niste schimbari.
-Poate ca asa este mai bine. Mi-ar face placere sa te vad din nou fericita, zambind tot timpul si fara atitudinea aia nepasatoare. Sa fi in vechiul tau antiraj. Toti vechii tai prieteni intreaba de tine.
-Stiu. Astazi am iesit cu fetele, dar a trebuit sa plec pentru ca am examen, astazi ma duc sa dau de carnet pentru motor.
-Cat ma bucur pentru tine. Imi amintesc cati nervi aveai cand te certain cu mama ta din cauza asta.
Zambeam, l-am sarutat, mi-am luat la revedere si m-am dus catre masina tatei care ma astepta in fata blocului. Numai puteam de emotie.
-Esti gata?
-Mai intrebi?? Debea astept sa ma vad cu carnetul in buzunar si sa ies la plimbare pe motor.
-Stai sa te vad mai intai ce faci la traseu. Si incepu sa rada spunandu-mi ca imi tine pumni.
Tot examenul asta a durat cam o ora si ceva. Asteptam pe un scaun alaturi de tata si apropae ca imi rodeam unghiile. Eram nerabdatoare. Intre timp am inceput sa studiez camera. Nu imi dadea pace secretara care mi se parea cam nesuferita si in plus se uita ciudat la mine. Toate hartoagele care le avea pe biroul din lemn, care imi placea la nebunie, au cazut facandu-ma sa rad la cat de impedicata era. Nu prea i-a placut, dar nu avea ce sa zica asa ca si-a vazut de treaba. Tablourile erau cam sterse cred ca erau puse doar asa sa nu para camera una de spital sau ceva in genu. Macar florile dadeau o atmosfera mai placuta.
Iese un politest si il cheama pe tata. Vorbeste ceva timp cu el pana ma cheama si imi spune ca am trecut si mai presus de toate imi da si carnetul. Am sarit in sus de fericire, apoi mi-am cerut scuze politicos. Politistul zambea in semn ca nu-I nimic dandu-si seama ca eram fericita. Ma gandeam ca o sa obtin carnetul asta mai tarziu dar daca tata are relatii..Norocul meu.
-Si tata, cand o sa imi iau si eu un motor.
-Chiar acum. Ce doresti Suzuki, Yamaha..?
-Yamaha. Am sarit ca arsa. Iubeam motoarele astea. Si eram foarte fericita cand m-a anuntat tata ca mergem direct la Yamaha si eram si mai incantata cand mia zis ca este mandru de mine si ca ma iubeste.
-Si eu te iubesc!
Inca de la intreare am pus ochi pe un Yamaha R6 alb cu rosu. Imi placea sunetul scos de aceasta pisicuta sa ii zic asa. I-am arat-o lui tata si a spus ca este de acord. A vorbit cu un manager si acum este a mea. Mi-a facut un instructajul uitandu-se ciudat la mine pentru ca eram cam tanara dupa comentaril lui, dar nu imi pasa i-am spus sa isi faca treaba. Zis si facut. Mi-a dat o casca de protectie in ton cu motorul numai ca era un rosu mai mult spre roz si imi placea la nebunie.
Am pus cheile in contact si am turat motorul puternic decateva ori inainte sa plec. MI-am luat la revedere de la tata si l-am anuntat ca o sa vin sa stau mai mult pea casa ca a venit vacanta. In perioada anului scolar stateam mai mult in apartamentul din oras si mai ma duceam in weekenduri acasa ca sa ies si cu fetele de acolo.
Tata pleaca inaintea mea si ma indrept si eu pe sub pod in urma lui ca sa ma duc pana acasa. Schimb vitezele pana ajung pe la 100 km\h si ma asigur ca nu este nici un radar prin zona. Era o senzatie minunata. Simteam cum m-a “luptam” cu vantul. Mi-a fost cam greu sa ma obisnuiesc, dar imi place la nebunie. Ma simteam libera. Ajung la intersectie si vires dreapta. Parchez in fata blocului noua mea achizitie si il vad pe Mihnea la geam. Imi dau casca jos si ii fac fericita cu mana. Dechide fereastra si ma felicta, uimit ca le-am obtinut atat de repede. I-am zis doar ca tata are relatii fara sa stau sa explic prea mult.
Intru in casa, las cheile pe masa si ma duc sa fac un dus. Adoram picaturile fierbinti de apa atunci cand se loveau cu putere de corpul meu. Cand m-am relaxat complet am oprit apa, mi-am luat un prosop pe care l-am infasurat in jurul corpului si m-am dus in bucatarie sa imi iau cina. Am mancat rapid cerealele dcandu-ma spre dormitor unde am dat drumul la laptop.

Lola: Buna Ce faci?
~Anto~: Bine. Acasa tu?
Lola: Pai vroiam sa iti spun ca Mihai nu este potrivit pentru Abby. Si ar trebuii sa intervi pana nu ii va face rau.
~Anto~ : Adica?
Lola: Pai el mai este cu cineva de cateva luni, deci sigur ii nu vrea ceva serios..Adica sti la ce ma refer.
~Anto~: Da, din pacate stiu la ce te referi. Dar imi poti spune cu cine este? Stai chill, nu zic la nimeni, nici macar ei, ar durea rau.
Lola: Este cu prietena mea Francesca.
~Anto~: Ah, da o cunosc, el mi-a zis ca s-au despartit.. Ok.Ms, am sa vb cu ea.
Lola: Nu ai pentru ce , oricum nu merita nimic, fraierul.
~Anto~ : Adevarat.

Dupa discutia asta am iesit, incercand sad au de Andreea, sper sa nu faca vreo prostie. Are telefonul inchis “La dracu, Mihai daca te atingi de vreun fir din capul ei esti mort”. Si l-am intrebat astazi. Acum ce sa fac, ea este prietena mea cea mai buna. Sper ca maine o sa dau de ea. Si sa nu fi facut nimic cu boul ala.
Ma asez in pat incercand sa adorm, dar gandurile imi fug oriunde numai acolo unde nu trebuie nu. Imi privesc camera curata dupa atata timp. Deobicei in cinci minute faceam dezordine dar acum este chiar frumos. Nici un suc varsat pe draperiile de culoare roz sau pe covorasele turcoaz. Asternuturile mov erau la locul lor, oglinzile de la dulap curate, pe biroul din nuc praful nu mai statea regeste, caietele ramase aveau un loc anume.. Cu toate ca nu aveam somn, Mos Ene m-a prins plictisita si m-a trimis in taramul viselor nemuritoare.


Soarele arzator al diminetii isi face loc printer draperii, trezindu-ma din visare. Si ce frumos visam. Pacat acum trebuie sa ma trezesc. Ma uit la ceas si vad ca este 12:05. Ok refitic.. Soarele arzator al amiezei. Privesc ecranul telefonului si vad ca am trei apeluri pierdute de la Abby, unul de la Mihnea si altele de la Alexandra si Delia.
Ii sun pe fiecare imparte si ii intreb ce s-a intamplat. Toti acelasi motiv: daca ies weekendul asta. Din pacate i-am refuzat spunandu-le ca saptamana asta plec pana acasa, dar le-am promis ca atunci cand ma voi intoarce voi iesi cu ei. Ultima am lasat-o in special pe Abby si i-am spus ca vreau sa o vad urgent, ca voi veni eu pana la ea, ca tot sunt in drum spre casa. A spus ca ma asteapta si ca are multe sa imi povesteasca. La fel si eu. Imi fac siesta de dimineata-amiaza si manac in fuga ceva. Imi iau o perche de pantaloni scurti albi, un tricou ceva mai largut turcoaz si conversii mei albi. Imi fac bagajul pentru cateva zile intr-un ghizdan. Nu am luat prea multe stiind ca mai am si acolo cate ceva. Imi iau ghiozdanul, casca si plec spre Abby. Ce nasol ca trebuie sa intorc pe sub pod, dar asta e.
Ajung la ea si o vad cum ma asteapta in balasuar cu o cafea pe masa. Curtea ei enorma era neschimbata. Randurile de vita de vie mai verzi ca niciodata erau colorate acum de fructul mov. Gazonul verde si florile puse cu cap faceau curte sa para un colt de paradis. Intotdeauna mi-a placut aici.
Abby vine tipand spre mine “Ai motor” . Eu zambeam mandra si ii spun ca este o noua achizitie de ieri.
Pasesc fioasa in curte ii salut parintii care se uitau la motorul meu si merg pana la balansuar. Incepe ea cu povestile nemuritoare, eu gandutoare chiar nu stiam cum sa ii spun sa nu isi mai faca atatea iluzii. Chiar nu avea rost, dar in curand o sa ii stric toata bucuria.
-Abby, opreste-te. Trebuie sa iti spun ceva, chiar nu stiu cum, dar trebuie. Si sper ca o sa ma crezi, doar suntem prietene de atatia ani.
Se uita ciudat la mine aprobandu-ma din cap usor, asteptand cu inima cat un bob de mazare sa ii zis ce am de zis. Nu stiam de unde sa incep.
-Uite, Mihai este un tip nepotrivit pentru tine. Pur si simplu el nu vrea ceva serios. Ba chiar are o prietena de cateva luni, pe care culmea eu o cunosc. Inainte de toate el mi-a spus gogosi cum ca s-au despartit, crezand ca nu o sa aflu. Dar cineva m-a atentionat.
Ochi ei erau plini de lacrimi si de ura a inceput sa tipe la mine ca o mint, ca nu vreau sa fie fericita acum cand in sfarsit a gasit si ea pe cineva. A plecat de langa mine fara macar sa apuc sa ii mai zic ceva. Are dreptul sa fie suparata si o inteleg, mai ales reactia ei. In acest caz cred ca cel mai bine este sa o lass a se linisteasca. Atunci cand va fi momentul ma va cauta ea. Ii trimit un mesaj zicandu-i sa nu il creada ca ii va face mult mai mult rau, ca eu sunt cea mai buna prietena a ei si nu o pot lasa sa isi faa rau. I-am spus sa ma caute atunci cand se linisteste. Ii salaut pe parintii ei si plec. Pana cand am ajuns in fata casei m-am gandit numai la faptul ca idiotul ala i-a putut face asa ceva lui Abby. Scutur din cap, opresc motorul, dau casca jos si ma uit prin curte. Vad ca tata inca mai tine fori la mine pe balcon, chiar daca nu prea este locuit. Piscina din fata era la locul ei, parul batran din fata casei, ciresul din stanga lui. Imi era atat de dor de casa. Vad ca tata s-a ingrijit foarte bine de toate dupa plecarea mamei. Chiar daca nu prea sta el pe acasa, totul este de un verde pur. Respir aerul proaspat de care imi era dor si intru in curte. Las motorul la poarta ca o sad au cateva ture pe aici sa imi revad prietenele. Numai trecusem pe aici de vreo patru luni si acum imi pare rau ca nu am facut-o. Se pare ca nu era nimeni acasa. Caut cheile si le gasesc acolo unde le lasasem ultima oara. Ma duc pana la mine in camera, las ghizdanul, beau niste suc si incep sa imi sun prietenele. Defapt m-am hotarat sa o sun pe Alina, cea mai buna prietena a mea de aici.
-Ce faci fata? Iesi afara astazi?
-Sigur ca da, dar ce minune ai mai venit si tu pe aici. Nu conteaza, imi era dor de tine, o sa facem panorama.
-Bine, pe la ce ora iesi?
-Nu stiu. Ce zici de 18.
-Cam tarziu, char daca e cald, nu cred ca am rabdre pana atunci. Ce zici vi pe la mine?
-Vino tu te rog ca mai am niste treaba.
-Bine in 5 minute ajung.
-Ok, rapida esti.
Las casca acasa, turez motorul puternic de cateva ori pana cand imi vad vecinul ca se uita pe fereastra. Il salut politicos, chiar daca el ramane gura-casca si plec cu viteza. Ajung pe la blocuri si opresc putin sa mai vorbesc si cu Raluca. O strig dar se pare ca nu este acasa. Mai turesz motorul odata si in mai putin de 3 minute ajung la Alle acasa. O sun si ii zic sa vina la poarta sa ma ia, dar imi zice sa intru ca nu e nimeni acasa inafara de fratele ei.
Cand sa intr dau nas in nas cu Mihai, fratele ei, acesta ramane ceva gen: Haaa?
-Salut, ce ai ramas asa?
-Buna, pai nu imi dadeam seama cine esti. Te-ai schimbat mult.
Ma analiza rapid dintr-o privire. Fac si eu acelasi lucru si observ cat de mult sa schimbat ii fac un compliment si ii zic ca ma asteapta sorsa.
-Stiu, dupa tine am venit.
-Aaa.. Ok.
-Frumos motor, al cui o fi?
-Al meu, ii zic eu mandra de pisicuta mea.
-Facem o intrecere mai tarziu?
-Ar fi placerea mea. Fi pregatit sa fi lasat in urma.
A inceput sa rada deoarece nu prea ii venea sa creada ca o sa il intrec. O vad pe Alle si ma duc sa o imbratisez nebuneste. Cat de dor mi-a fost de ea. Nebuna cu care m-a distram defiecare data.
-Cat de buna esti. Frumos comentariul ei, pe care la aprobat si Mihai. Apropae ca m-am inrosit. Aproape, mi-am revenit rapid. Defiecare data cand incercam sa ma uit in ochi lui ma pierdeam parca intr-un ocean albastru. Intotdeauna mi-au placut ochi lui de un bleo intens. Acum ma innebunesc. Intre timp Alina sa dus sa se schimbe si eu am ramas singura cu el. Am incercat sa purtam o conversatie normala, dar nu am reusit.
-Porumbeilor, gata cu saruturile..
M-am despartit din sarut si zambeam frumos unul la altul si ea radea de noi. Am plecat lasandu-l acolo sperand ca o sa il mai intalnesc. A da, trebuia sa ma intrec cu el, deci sigur o sa il mai vad, debea astept. Stiu ca nu prea e bine ce fac si ca il insel pe Mih,dar nu prea mai simt atractie intre mine si el decand a intervenit schimbarea mea.
Alle iese din curte vazand motorul in fata casei. Imi zicea ca i-ar place sa se plimbe cu o asemenea frumusete, chiar daca o mai plimba si fracsu.
Ma urc pe motor si il pornesc, il turez si ea ramane uimita. Ii spun sa urce mai repede ca nu stau aici pana la batranete.
Am pornit catre scoala unde stateau toti, deci era sigur ca o sa gasim pe cineva pe acolo. Mergeam destul de incep pe aici asa ca am reusit sa port o conversatie cu ea. Ne-am povestit ce am mai facut in ultimul timp si m-a felicitat pentru motor. Ne-am plimbat pe strazile astea pana cand ne-am plictisit, pentru ca nu iesise nimeni. Pana la urma am vazut ca au inceput sa se zareasca cativa si cateva motoare.
Opresc in fata cimintirului, pentru ca doar acolo aveam loc. O iau pe jos cu Alle pana in fata la scoala. Toti au inceput sa sara si sa ma intrebe ce fac, de ce nu am mai iesit si multe altele. Ma uitam insistent la un motor verde fosforescent cand vine unu’ si incepe sa imi faca avansuri.
-Ai face bine sa stai departe de ea, e doar a mea. Intervine Mihai, salvandu-ma la timp.
Ii soptesc un multumesc la ureche si ii mai spun ca o sa il omor mai incolo pentru asta.
-Si cand ne intrecem?
-Ce zici de acum? Gaseste un loc.
-Sigur ne intalnim acolo unde stateam anul trecut, mai ti minte?
-Cum sa nu.. Ne vedem acolo.
Ma urc pe motor, ma opresc si le iau si pe Alle si Raluca. Trebuiam sa am martori cand il intreceam. Ajung si il astept pe intarziat care mai vine cu niste prieteni.
-Deci fiti atenti la 3 porniti.
-Ok!
-1, 2 ,3 , porniti !
Se aude motorul meu turand puternic si al lui in spate. Pe la mijlocul cursei vad ca ma ajunge. Il las sa ma intreaca si il intrec inainte sa ajunga la Finish. Sa ofticat toata seara spunandu-mi ca am noroc si ca trebuie sa ma revansez. El si sorsa m-au rugat sa dorm in seara asta la ei si am acceptat. Nu m-am mai dus acasa ci direct la ei. Il priveam in ochi de cate ori aveam ocazia. Ardeam, imi venea sa ma duc la el sa ii zic ceva, dar parca nu aveam curajul.
-Iti place, nebuno. Nu??
Nu stiam ce sa raspund…

Yamaha R6 :
http://c4.ac-images.myspacecdn.com/images02/16/l_a047447983f640179b23eb07ec90d823.jpg

Doamne ajuta Miaunella, ai pus nextul.
Incepusem sa cred ca ai abandonat acest fic si ca ar trebui inchis. :{ In fine, ai venit si miai aprins speranta .
Ai un capitol luuung si am avut ce sa citesc. Vad ca ai mai progresat la descriere si ai scris capitolul in moment de inspiratie.
Actiunea este lenta si povestea e lunga. Mmm dialogul este mult, desi unele replici scurte sunt cam seci ^_^". In rest este bun si bine plasat.
Intamplarea din capitol este palpitanta si nu ma dezamagit. Vad ca ai respectat si estetica. Bravo ;)Astept nextul cu nerabdare

Melodia capitolului:
https://www.youtube.com/watch?v=_DYiWH68g7M


Capitolul 5


Oare de ce viata este atat de dura si nedreapta cu noi?
Oare de ce mereu vrem sa fim in alta parte decat suntem?
Oare de ce doare atunci cand vrem un strop de fericire?
Oare de ce nu rasare o raza de soare si pe strada noastra?
Oare de ce norii ascund soarele?
Oare de ce avem atat nevoie de adierea racoritoare a vantului?
Oare de ce mereu ne intrebam cum ar fi fost daca?
Oare de ce nu putem fi realisti atunci cand trebuie?
Oare de ce totul este mai mereu in ceata?
Oare de ce...?



Gandurile erau atat de amestecate in gagauta mea in acele momente. Nu stiam ce sa-i raspund. Pe deoparte vroiam sa ii zic un mare “DA”, tare si raspicat, dar ma gandeam si la Mihnea. Lui ce ii mai puteam spune? Saracul m-a tot sunat astazi si nu i-am raspuns cine mai stie ce o crede acum. Mi-as fi dorit ca macar uneori sa mai existe cineva care sa ma trezeasca la realitate cu vreun sfat care sa imi fie de folos. Recunosc am nevoie de mama, atata nevoie. Aveam nevoie de sfatul ei, de o imbratisare, de un cuvant care sa incerce sa ma calmeze, dar ea a plecat departe, fara sa se gandeasca cat de rau mi-ar putea face. Tata a incercat sa faca orice cat sa nu duc lipsa, dar nu era ca mama..
-Anto??? Hello, trezirea, ce se intampla cu tine, parca nu mai esti.. Tu.
-M’am pierdut pe drumul vietii.
Urma de sarcasm din replica mea era atat de amara, pana si ei ii venea sa planga. Simtea ca nu mai sunt aceasi si ca ceva s-a schimbat in tot acest timp. Incerca din greu sa citeasca ceva in ochi mei, dar erau goi, parca fara suflet. Ma simteam una cu peretii de un galbem pal, pereti asemea unui spital. Ma simteam bolnava si aveam nevoie sa scap de acea senzatie rapaid.
-Hai sa nu o mai lungim, povesteste-mi ce sa mai intamplat in ultima vreme? Mi-a fost atat de dor de tine. Sti ca te iubesc?
-Stiu, si eu pe tine, si mi-a fost atat de dor de nebunia ta. Pai ca sa se intample? Multe..
Si am inceput sa-i insir povesti nemuritoare despre tot ce am facut eu in ultima vreme, gen scoala, prieteni, relatii, si alte lucruri marunte. Si sigur am inceput cu pisicuta mea, motorul meu, am asteptat atat de mult sa imi iau carnetul.
-Ce zici mergem maine in club??? Hai zi ca da!
-In sfarsit o propunere interesanta. Cu cine mergem si unde?
-Unde, vedem noi, cu cine? Cu fratemiu, defapt el mi-a zis sa te conving sa vi.
-Aha.
Ramasesm uimita, dar imi placea idea ca el a pus-o s ama convinga. Interesant. Ma intrebam in prostie unde este si de ce nu isi face aparitia, mai ales ca noi dormeam la el in camera. Intotdeauna mi-a placut patul asta.
Muzica la maxim, sticlutele de oja imprastiate prin tot patul, haine peste tot in camera, sticlele de wiskey isi faceau si ele prezenta, cine si-ar fi dat seama ca a intrat cineva in camera? Dintr-o data am simtit doua brate cum ma cuprind si ma arunca in pat. Eram nedumerita. Nu am apucat sa imi dau seama cine era pentru ca o perna m-a lovit drept in fata. Incerc sa mi revin si trag si eu o perna, imi lovesc inamicul si il dobor inainte sa imi dau seama ca am cazut peste el. Deschid ochi si realizez ca stau peste el. Ramam prêt de cateva minute asa pana cand imi spune ca nu o sa dormim asa, desi i-ar place idea. Chicotesc si ma ridic uitundu-ma buimaca dupa Alle. Unde o fi disparut asa rapid?
-Unde e sorta? Au rapit-o extraterestri.
A inceput sa rada dar pana la urma m-a informat ca sa dus sa faca o baie si a venit el sa imi tina companie. Dragut din partea lui, dar partea cea mai nasoala era faptul ca nu stiam ce sa discut cu el. Pur si simplu ne uitam unul la altul ca doi fraieri. Nici macar o conversatie nu reuseam sa port pentru ca ma balbaiam ca un copil mic.
-Deci facem ceva ca eu sincer chiar m-am plictisit sa ma uit asa.. ?intervine el.
-Da, ce zici de un film? Ceva de groaza?
-Ma duc sa vad ce gases ce aici, tu da drumul la Tv.
Zis si facut, m-am indreptat ametita inca dupa bataia cu perne spre televizor,il deschid si pregatesc camera pentru un film de groaza. Am inchis becurile, am pus pernele pe jos si am luat magarul lu’ Alle in barate. Am ras in sinea mea, auzi iau magarul in brate, dar eram cam slaba de inger asa ca nu aveam de ales.
In sfarsit vine si el cu filmul ala. Mi-a istorisit un rezumat al filmului. Parea sa fie ceva interesant. Dar mi sa facut pielea de gaina numai cand am auzit melodia aia stranie de la inceput. Mai aveam putin si faceam pe mine de frica pe la jumatatea filmului cand zombie aia alergau pe acolo prin casa dupa o adolescenta. El observand ca imi e din ce in ce mai frica m-a intrebat daca vreau sa opreasca filmul, dar i-am spus ca nu. Pana la urma m-am calmat gandindu-ma ca este doar un film. Sper doar sa nu visez urat. Tineam magarul ala strans in brate, parca cine stie cine mi l-ar fi luat. Pana la urma Mihai sa enervat si l-a aruncat fericit la cat sa luptat sa mi-l ia. Neavand altceva la indemana l-am luat in brate pe el. A ramas putin uimit dar mi-a raspuns la imbratisare spre fericirea mea. Ma simteam atat de bine, dar realitatea e curuda si filmul s-a terminat, Alle inca nu isi facuse prezenta simtita.
-Cat sta fata asta in baie? Are de gand sa se mai intoarca secolul asta.
-Defapt s-a dus sa se intalneasca cu cineva, dart e deranjeaza prezenta mea?
-Nu nu ma deranjeaza prezenta ta, chiar deloc, spun eu cu un zambet ciudat pe fata. Doar ca vroiam sa mai vorbesc cu ea ca nu am mai vazut-o demult.
-Pai nu stia ca o sa va intalnitit si a uitat sa amane.
-Nui nimic, macar nu ma plictisesc.
Chiar nu ma plictiseam. Imi placea sa stau de vorba cu el, asa cum o faceam inainte. Mi-a povestit multe, la fel si eu. Numai ma saturam sa vorbesc cu el, dar realitatea si mai cruda loveste din nou, Alle intrase pe usa.
-Inca nu ati adormit? Serios, eu speram ca Mos Ene isi facuse deja prezenta.
-Nu ne e somn. Raspundem noi in cor.
-Imi cer scuze pentru chestia asta Anto, dar chiar nu aveam idée ca o sa vi si uitasem complet ca trebuie sa ma intalnesc in seara asta cu Paul.
-Hei, nui nimic, ma bucur ca te-ai dus, oricum nu m-am plictisit, spun aruncandui o privire pe furis, din pacate m-a si vazut. E rapid, al naibi.
Un zambet aparu pe fata lui, eu uimita nu stiam cum sa rectionez si mai greu Allen e presa ca ca sigur s-a intamplat ceva cat a lipsit ea.
-Nu s-a intamplat nimic, nu aveam ce.
-Eh doar ne’am uitat la un film atata tot. Momentan, adauga el.
Maintrebam oare ce a vrut sa spun prin acel momentan. Intrebarile ma rodeau in prostie, trebuia sa fac ceva sa le orpesc, trebuie sa existe o solutie prin care sa nu mai ma gandesc la toate prostiile din lume. Ma rog nu ca ar fi o prostie, dar nu imi face bine. Eu am prieten si nu ma pot gandi la altcineva decat la el. Dar oricat mi-as fi dorit, Mihai aparea mereu si mereu in gandul meu. Oarecum era bine pentru ca nu imi aduceam aminte de tot ce s-a intamplat rau in ultima vreme, mai ales certurile tot mai dese cu Mihnea,prietenile fumate de care am avut parte. Pot spune ca nu am trecut prin viata ca gasca prin apa. Am destula experient acat sa imi dau seama ca a inceput sa imi placa de Mihai, dar nu vroiam sa recunosc asta nici in ruptul capului.
-Noapte buna fetelor. Sper sa aveti.. Conversatii placute.
-Naopte buna si tie, fi sigur ca o sa aveam.
Am cotinuat sa palavragesc cu Alle pana tarziu cand s-a facut liniste totala si am adormit. Asa se intampla in totdeauna cand sunt obosita si se face liniste. Oricate cafele si energizante as fi baut nu am rezolvat nimic.



A doua zi si-a facut prezenta prin razele puternice ale soarelui care patrundeau usor prin draperia de culoare grena. Sunetul laptopului m-a facut sa imi dau seama ca nu suntem singure in camera. O privesc pe Alle cum doarme si incerc sa ma dau jos fara sa o trezesc. Dormea atat de frumos. Presimt ca o sa fi una dintre cele mai frumoase veri.
-‘Neata, cum ai dormit?
-‘Neata, am dormit bine.. Asta daca am reusit sa adorm.
-Mancam ceva pana se trezeste sormea si sunt sigur ca asta nu va fi prea curand, e obosita!?
-Daca zici ca se trezeste tarziu, bine.
Ne-am dus in bucatarie si am mancat niste cereale de porumb, se pare ca inca erau preferatele lui. Amandoi aveam chef de ceva dulce asa ca am decis sa facem niste clatite.
A tinut sa faca el aluatul dar l-am ajutat putin la cantitati, inca nu stie sa aprezieze asa cum trebuie. Am incercat sa intorc clatita de cateva ori ca bucatarii profesionisti dar am sfarst prin a vedea clatita cum ajunge in capul lui. Incercam sa nu rad prea tare ca sa nu o trezesc pe sorsa, dar cu greu ma abtineam. Era atat de amuzant s ail vad cu o clatita in cap, pe care deseori mi-o arunca in fata. Mai bine zis in loc sa facem clatite noi ne jucam. Si era o senzatie atat de placuta. Mi-ar fi palcut sa fie asa zilnic. Parca am uitat de tot ce era urat, parca a rasarit soarele in sfarsit sip e strada mea dupa atatea calamitati.
Infasuram clatitele si ma gandeam ca nu am mai vorbit cu Andreea de atata timp. Nu mai stiam nimic nici de ea nici de Mihai, sau ce s-a ntamplat pana la urma. Este atat de trist ca cea mai buna prietena nu m-a crezut. Ca doar nu vroiam sa ii fac rau, totusi, ne cunoastem de atatia ani si nu imi vine sa cred ca a lasat un baiat sa intevina intre noi. Ea care spunea ca niciodata nu o sa se intample asta, acum crede ca am ceva cu ea si nu vreau sa fie fericita. O lacrima fierbinte isi face loc printer pleoapele mele grele. Incercam din rasputeri sa nu plang, mai ales in fata lui, dar nu am reusit. Am lasat si lungurita si gemul si clatita si am plecat in gradina fara sa zic nimic.
Ramasese statuie, acum un moment zambeam si acum plec val vartej fara sa zic nimic. Isi revine si vine sa ma caute.
-Hei ce ai patit? De ce ai plecat asa? De ce ..Plangi?
Nu puteam sa ii raspund. Lacrimile curgeau siroape pe obraji mei. El incerca sa ma calmeze, intr-un final reusind. Stateam in bratele lui si priveam cerul trista. Ma gandeam la cat de bine ma simteam acum cateva minute pana sa am ieisirea asta brusca de care s-a mirat si el. Sunt sigura ca acum se intreba ce am.
-Si pana la urma o sa imi spui ce ai patit?
-Este vorba despre una dintre cele mai bune prietene ale mele. A lasat un bou care vrea sa ii faca rau sa intervina intre noi..
-Oh.. Daca stiam nu intrebam..
-Nui nimic. Nu este vina ta pentru ca eu sunt trista.
Ma mangaia lin si imi placea atat de mult. Ii simteam respiratia pe gatul meu. Mi de fiori ma treceau pe sira spinarii. Imi placea la nebunie senzatie. Inchid ochi si ii simt buzele peste alea mele. Dau frau liber sentimentelor si ii raspund la sarut. A fost ceva atat de intens, parca vorbeam din priviri. Am stat asa la el in barte sub cerul liber mult timp. Imi doream ca acele clipe sa nu se sfarseasva vreodata, dar Alle intervine si ma striga ca imi suna telefonul. Era tata, ii raspund si ii zic ca o sa vin acasa intr-o ora, doua asa. Debea astepta sa ma vada.
Ma duc sa ma schimb in niste blugi si un tricou de culoare alba. Era cam racoare astazi asa ca m-am imbracat ceva mai bine. Ies din camera cu parere de rau, priveam peretii albi,apoi imi indreptam ochi catre cei de culoare grena si fara sa realizez ajunsesem pe hol. Am simtit gresia rece de culoare portocalie ca ma aduce cu picioarele pe pamant. Ies din casa, ii salut pe cei doi frati, ii arunc o privire pe furis lui Mihai si vad ca imi face cu cohiul. Zambesc si imi iau la revedere. Mergeam prin gradina plina de flori si de verdeata pana cand imi vad pisicuta. O pornesc, turez motorul decateva ori ca sa imi anunt plecarea si in mai putin de cinci minute ajung acasa, unde ma intampina tata cu o imbratisare.
Ii fac ceva de mancare in fuga, inainte sa plece la serviciu si mai vorbesc de una de alta cu el. Imi spune ca se intoarce abia maine si daca imi este urat sa chem o prietena, sau mai multe, la cat am lipsit cred ca am ce vorbi cu ele.
Termina de mancat, ma saruta pe frunte si pleaca. Asa a fost de cand eram mica. In mare parte era plecat si cand era acasa sigur avea treaba, si rareori isi mai facea timp si pentru mine. Toata viata mi-au fost prietenii alaturi cand am avut nevoie de un sfat sau de o imbratisare.
M-am dus sa fac o baie numai cu gandul la sarutul de acum ceva timp..