Blestemul Zburatorilor

Blestemul Zburatorilor


Ii intinde bratul si el isi impleteste degetele cu ale ei. Nu poate sa-si imagineze cum s-a indragostit de o muritoare, sau de ce il doare atat de tare pieptul. Tanara nu asteapta,se agata de gatul lui si il saruta. Simte cumtremura sub palmele sale,spatele lui e rece si dur,ca piatra. Se lasa pe spate si inchide ochii,asteptand raspunsul strainului fermecator.


O adiere usoara ii mangaie fata,apoi liniste,nemiscare. Nerabdatoare intinde mana si vrea sa-l apropie…dar el, el a disparut. Ofteaza si inchide ochii,sperand ca-l va putea visa. O singura noapte,apoi vor fi impreuna pe veci.


***

Intra pe fereastra, elegant si seducator, ca intotdeauna. I-a promis ca o va lua cu el si vor dansa pe raze de luna,o va face a lui pe veci. Se intoarce catre pat,unde urma sa o vada dormind, zambind in somn,soptindu-i numele. Nu si in seara asta. Patul era gol,iar asternuturile
rupte. Disperarea se putea citi in ochii negri,patrunzatori. Daca n-o gasea, avea sa se lase prada neantului, va refuza sa-si mai conduca rasa, ii va ucide pe toti.
O sclipire i-a atras atentia din mijlocul dezastrului.
Lantisorul ei fusese rupt, cel care avea menirea sa-i tina departe pe tinerii
noptii.
Acum numai era nici un dubiu, unul dintre ai lui il tradase,ii luase sufletul.
Se aseaza pe pat si plange.Isi plange pierderea, il plange pe tradator,se plange pe sine.
Lacrimile stralucesc in intuneric, filtrand lumina lunii pline ce incerca sa-l aline. Suferinta ii tulbura judecata. Se gandeste doar la ea si la soarta celui care a indraznit sa i-o fure. Se ridica si sare pe fereastra,hotarat ca in noaptea asta sa o recupereze sau sa distruga totul.
Ajunge in fata usilor masive ale conacului in care se aduna in fiecare seara cei din neamul sau. Un grup de tineri fermecatori, nemuritori si intunecati.Adesea confundati cu vampirii,le place sa rada de muritori, sa-i chinuie,sa-i sperie si sa-i ucida,ca sacrificiu adus propriilor persoane sau zeului suprem , Thein.
Le tranteste fara sa le atinga, intra hotarat, iar ecoul pasilor sai pe marmura alba le atrage atentia celorlalti,care se aflau in jurul unei mese, imbracati in costume elegante, albe.

Toti radiau de incantare, zambeau si il priveau cu interes pe strain.Paharele de cristal din mainile lor straluceau, lasand culorile sa danseze peste vinul alb si pe chipurile lor palide, perfecte.
Unul din ei se si-a intins bratele spre noul venit.
-Philip! Nu te-am mai vazut de sute de ani! Vocea ii este calda si vesela, aproape sincera.
Strainul scoate ceva din buzunar si il arunca pe masa, in fata tuturor.Este lantisorul cu
pandantiv luat din camera tinerei.
-Unul din voi a luat-o. O vreau inapoi! In camera mare, ecoul cuvintelor se aude prelung si
sinistru.Il fixeaza cu privirea pe cel care se ridicase,asteptand un raspuns.
In locul unei explicatii, sala se umple de rasul zgomotos al celor de la masa.
-Ne jignesti,Phil. Nu ti-am fura iubita…daca am fi siguri ca n-o vei transforma.
Mania ii cuprinde trupul,iar in secunda urmatoare masa era doar o gramada de lemne.
-Hei! A fostscumpa! Liderul lor se ineca de ras.
-Unde e? Arthur, nu te juca! Vocea ii era sugrumata de furie, puternica.
-Linisteste-te! Ii ordona unul din ei, dupa care ii pune mana pe umar. O privire din partea strainului si tipul il prinde bine de brat si il arunca in coloana de marmura alba.
Din capatul scarilor se aude un strigat. Tanara coboara in graba si alearga catre tanarul cazut.
-Zburatorule! De ce ai venit? Nu trebuia sa ma cauti!
Philip si-a scuturat capul si a sarit spre fata,imbratisand-o. Ea l-a respins si s-a indreptat catre cel numit Arthur.