Încă te iubesc...

Păi în primul rând helău tuturor. :] Eu şi Ella a.k.a Claudia de pe alt forum am decis să scriem un fic. Va fi din două perspective, faza e că va fi surpriză :]] Nu vă zic din prespectiva cui, vă las să descoperiţi singuri. Eu sper să fie ceva cât mai original şi să vă placă. Aşteptăm sfaturi, critici, tot ce se poate.

Disclaimer: Nu deţin nici un personaj din animeul/manga'ul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestor personaje/întâmplări.

Prolog



Temari`s P.O.V

Şi totuşi de ce eu? Nu înţeleg de ce mereu am încercat să mă ascund, să par altfel decât sunt.. Toţi mă ştiu aşa, dură, insensibilă, băieţoasă… Viaţa nu e mereu dreaptă, de fapt nu e niciodată dreaptă. Atunci când simt că pic, nu e nimeni lângă mine. Adică, afară e gaşca, distracţie, dar am nevoie să spun şi eu cuiva nevoile şi plângerile mele. Dar nu se întâmplă. În toate “basmele” fericite e o fată care s-o susţină pe cealaltă. Nu şi la mine. Singura cu care vorbesc mai degajat e TenTen, însă nici ea nu este acea fată. Viaţa mea a fost aşa de când am fost mică, dar niciodată nu am îndrăznit să mă plâng sau să reproşez ceva cuiva. M-am mulţumit cu ce am avut, şi pe când alţii se strâmbau dacă o geacă costa zece euro, că vezi Doamne, e prea ieftină. Eu mă bucur dacă găsesc una. Fetele trec pe lângă ea fără s-o privească, iar eu o cumpăr şi ele se miră ca nişte curci. Nu vreau să le fac proaste, sau aşa ceva, dar uneori sunt căzute în cap. De exemplu Sakura, ce stă în bot după Sasuke. Doamne fereşte, ce proastă. Eu sunt sătulă de ei doi. Eh, acum mă plâng. Ei şi? Măcar când vorbesc cu mine însumi să mă pot plânge. Implacabilă, aşa mă consideră toţi, şi e numai vina mea. M-am închis în mine şi am preferat să nu vorbesc.
*
Îmi i-au jacheta şi părăsesc apartamentul în care locuiesc de vreo şapte ani. Încui şi cobor scările în grabă? Mă grăbesc? Nici vorba, vreau numai să ajung în parc, să-mi limpezesc gândurile. Mă simt de parcă aş căra un bolovan pe cap. Total aiurea.
Tot drumul am privit cum vântul invita fiecare frunză la dans. A fost mirific, aproape că mi-a părut rău că am ajuns în parc.
M-am aşezat visătoare pe bancă, gândindu-mă că ar fi draguţ să am şi eu pe cineva căruia să-I spun tot ce am pe suflet, să mă descarc, să pot plânge pe umărul cuiva…
Aş vrea să spun că pot, dar nu pot pentru că aş minţi. Stau şi mă gândesc şi uneori regret că nu am spus celor din gaşcă adevărul. Apoi regret!. Şi apoi , mă gândesc că ar fi crezut că voi vrea să profit de ei şi de generozitatea lor. Oricum, probabil aş fi ajuns o fată ca Hinata probabil, şi asta îmi doresc eu cel mai puţin.
Mă înfioară gândul că aş putea fi ca ea. N-o spun în nume de rău, doar că e sensibilă şi mai şi arată lucrul ăsta. Uneori aş vrea să arăt şi eu…
Îmi amintesc că atunci când eram mică şi încă locuiam în Timişoara îmi plăcea un băiat Kiba. Era şaten, simpatic, de cele mai multe ori purta o glugă pe cap, dar îi stătea mai bine fără ea. Apoi, când m-am mutat aici, în Sibiu, l-am pierdut. Ce e dragostea până la urmă?
Aş vrea să ştiu, dar sincer nu găsesc răspuns.
Adevărul e că avem şi noi un Kiba aici, dar acesta are un căţeluş, pe Akamaru, plus că este foarte puţin probabil să fie el.
Şi totuşi dacă….


P.S. Este scurt, am încercat să fac un fel de prolog dar nu mi-a prea ieşit. Următoarele capitole pe care le voi scrie eu cel puţin voi încerca să le fac mai lungi, pentru că ăsta e mult prea scurt.

Bun bun deja e primul capitol si ma lasa paf O_O. Povestea ta e originala presimt, ceva de stilul asta chiar nam mai vazut: Temari sensibila ceva de genul Hinatei indragostita tocmai de Kiba. Stiu ca va fii o poveste romance.
Oricum pentru inceput daca e prolog este buna descrierea si naratiunea. Cred ca aici nare rost sa mentionez de dialog pentru ca nusi avea rostul.
Deci bafta si astept nextul

Denissu, tencs că ai citit. După cum ai văzut eu voi scrie din perspecitva lui Temari.
Acum pun capitolul scris de Ella, care e scris din perspectiva băiatului. Nu cred că are cont aici, deci de aia postez eu. Sper să-i daţi şi ei nişte sfaturi. Well, este scurt, însă eu capitolele le voi face mai lungi decât ăsta O_O.
Lectură plăcută!.

Kiba’s POV

Cap 1: Invitatie la petrecere

Imi iau hanoracul negru pe mine si cobor scarile cu Akamaru pe urmele mele. Ajuns in hol, ma incalt in adidasii mei negri, il pun pe Akamaru in lesa, apoi ies. Afara, soarele stralucea voios pe cer, iar vantul batea linistit. Ce zi de vara plictisitoare. Ma plimbam cu pasi marunti spre parc. Odata ajuns, ii dau drumul lui Akamaru, iar eu ma asez pe o banca si il urmaresc cu privirea ca nu cumva sa il pierd. Telefonul incepu sa-mi vibreze in buzunar. Neavand chef sa raspund il las sa sune pana se opreste, apoi incepu din nou sa vibreze. Dupa insistenta cu care suna sigur e Naruto. Scot telefonul din buzunar si raspund
-Kiba, omule, fratioare! Ai auzit vestea? Ma intampina blondul, urland in telefon
-Ce veste? intreb indiferent
-Sasori din 10A da o petrecere la el acasa si ne-a invitat si pe noi, astia din a 9-a. Nu-i asa ca e super tare? Tipul ala e cel mai tare din liceu si nu invita pe oricine la petrecerile lui si...
Si asa Naruto vorbea singur la telefon. Mai ziceam si eu cate un "aha" din cand in cand ca sa creada ca il ascult, pana cand convorbirea se intrerupse-se brusc. Idiotul de Naruto, iarasi a vorbit pana cand i s-a terminat creditu’. Ma ridic de pe banca si pornesc spre iesirea din parc. Pe drum primesc un mesaj de la Naruto. Se pare ca blondul vroia ca eu sa ii anunt si pe ceilalti de petrecere. Adica eu trebuie sa-mi sacrific creditu’ ca sa-i anunt pe ceilalti?
-Asta s-o creada el, zic eu. Nu-i asa Akama....Akamaru!
Stiam eu ca am uitat ceva in parc. Alerg cat ma tin picioarele inapoi in parc. Ajuns in parc il strig pe prietenul meu patruped, dar nu primesc niciun raspuns. O iau la fuga pe alei, uitandu-ma in toate partile, sperand ca il voi gasi cat mai curand, pana cand BUF! Ma izbesc de cineva, care cade in urma impactului.
-Ai grija pe unde mergi nataraule, zise fata de pe jos
Ma uit la ea si vad ca e nimeni alta decat Temari. Ce bine ca e ea, acum ma poate ajuta sa-l caut pe Akamaru.
-Temari ce bine c-am dat peste tine! Trebuie sa ma ajuti! L-am pierdut pe Akamuri si trebuie sa-l gasesc, te rog frumos ajuta-ma!
-Da sunt bine, multumesc de intrebare, zice ea
Dau ochii peste cap si o ajut sa se ridice. Imi cer scuze ca am dat peste ea, apoi o rog din nou sa ma ajute sa-mi caut cainele, iar ea accepta. Ne-am hotarat sa ne despartim ca sa acoperim mai mult spatiu. Cautam si iar cautam, pana cand m-am impiedicat si am cazut peste cineva. Chestia asta devine un obicei prost. Cand ma uit la persoana de sub mine vad ca e Temari. Ma uitam in ochii ei de un verde-albastru si simteam ceva ce nu am mai simtit pana acum. Sunt trezit la realitate de palma blondei care ma dadu jos de pe ea. Ce nai...
-Asteptai invitatie speciala sa te dai de pe mine?
Ma ridic de pe jos si ma indepartez de ea reluandu-mi cautarea. Nu putea sa spuna pur si simplu "Da-te te rog de pe mine"? Era asa de greu? Deodata aud un latrat cunoscut. Ma intorc si o vad pe blonda cu Akamaru in brate. Zambesc si il iau pe Akamaru.
-Sa nu ma mai sperii asa niciodata, ii zic patrupedului meu desi era numai vina mea.

Well, nu prea v-aţi înghesuit cu comurile, poate nu v-a plăcut. So, am venit cu nextu scris de mine and i hope you'll like it.



Capitolul II
Temari’s P.O.V
Privesc visătoare pe geam şi mă gândesc la tot ce a fost. La toată viaţa mea. Şi realizez că poate am făcut anumite Abia acum înţeleg că cea mai proastă decizie pe care o pot lua,e să nu iau o decizie. Şi eu nu am luat. Când Kiba m-a întrebat dacă vreau să păstrăm legătura i-am spus că nu ştiu. Mă întreba în fiecare zi, nu pot uita. Şi nu m-am hotărât, apoi Nu îmi vine să cred că sunt aşa sensibilă pe interior. Sunt ca o scoică fragilă care se indreaptă cu viteză către un mal stâncos. Mult prea vulnerabilă şi fără şanse de supravieţuire. Ce mi se pare aiurea e că încă mă gândesc la el. Că încă îmi Îmi iau hanoracul din cuier,mă încalţ cu teneşii şi ies din casă. Foarte precaută din fire, încui cu grijă uşa apartamentului şi cobor. Mi-am amintit că parcul e aşa frumos perioada asta. Frunzele colorate valsează în bătaia vântului, lăsându-se lăcuite de apa limpede a ploii. Înaintez alene prin parc, când ceva înalt şi dur mă opreşte. De fapt, „mă ajută” să cad. Observ că e Kiba,dar Akamaru nu e. Amintirile mă năpădesc din nou şi lacrimile vor să iasă la suprafaţă. Trebuie să fiu puternică, nu Se uita în ochii mei şi mă făcea să trec prin sute de stări pe care nu le pot exprima. Îmi e frică. Nu ştiu de ce, îmi e teamă Se ridică, apoi ne despărţim să-l căutăm pe Akamaru. Am plecat de lângă el,dar nu ştiu de ce îl ajut. De ce îmi pasă.
În timp ce eram atentă pentru că mi sa părut că văd ceva şi buf!.Bine, ăsta devine un obicei extraordinar de enervant. I-am dat o palmă! Pe care încep s-o regret. S-a dat jos şi l-am articulat cu o replică tăioasă.
Simt din nou acele stări, pe care le-am simţit mai devreme. Ne reluăm căutarea, şi plec către o parte mai neumblată a parcului. Aud un lătrat şi tind să cred că e Akamaru. Mă apropii de zgomot şi văd că într-adevăr el e. Îl iau în braţe şi mă întorc din nou spre Kiba. Observ o gaşcă enervantă de idioţi trăgând cu poftă din ţigări şi cu sticla de bere în mână. Îşi
-Hei păpuşă, ce zici de o gură de bere? Mă întreabă unul dintre ei.
Bla, bla. Dacă ăla are impresia că-l bag în seamă e un mare imbecil. Parcă aş vrea să măresc pasul, dar totuşi nu. Am şi eu orgoliul meu.
Aud nişte voci pe fundal şi încerc să le ignor dar nu pot.
-Ce varză eşti! exclamă unul dintre ei.
-Ce spui mă?
-Nici nu te bagă în seamă, nu vezi. Şi n-o condamn. E bună rău.
-Taci naibii sau te fac praf!.
La un moment dat vocile se auzeau tot mai slab, semn că m-am îndepărtat de ei. Îl zăresc pe Kiba, care se uită la mine ca la un soare. Doamne, mi se pare mie sau Kiba e chiar simpatic? Ajung în fine lângă el şi il înmânez pe Akamaru. Îmi zâmbeşte şi îl mustrează pe Akamaru ştiind că totuşi el e de vină.
Constat că ar trebui să-mi găsesc un hobby, să nu mă mai plictisesc în halul ăsta. Faza e că nu ştiu ce-mi place...
Îl las în urmă pe Kiba, faza e că mă voi gândi din nou doar la mine. Aş vrea ceva dinamic şi totuşi liniştit. Voi învăţa să cânt la pian. Da, asta voi face. Îmi voi lua un serviciu, şi îmi voi cumpăra un pian, apoi voi învăţa să când la pian.Sigur. Asta voi Cu stupoare observ că nu sunt nici măcar la jumătatea drumului. Asta e tragic, pentru că în mine zace o lene greu de Descui uşa apartamentului şi îmi arunc teneşii cât colo. Nu-mi pasă, strâng mai târziu. Intru în camera mea, nu că nu toate camerele ar fi ale mele, şi arunc hanoracul cât colo. Îmi place camera mea, e mobilată cu mult bun gust după părerea mea. Am un pat în care să încap, un dulap discret, un birou micuţ pe care zace laptopul plin de praf. Pentru că nu prea îl Îmi aleg o ţinută de casă şi mă duc să fac duş...

Mai vin eu cu comm.
Asa sa vedem ce e pe aci. Pai narezi binisor. Dialogul este bun, nu e sec, iar actiunea este tinuta sub control.
Descrierea pai este bunicica desi mai poti lucra la ea. ^.^
Povestea mi se pare originala si draguta, astept sa vad cum decurge.