Academia Dorkstill

Hi, hi, prima cu rpg-ul. Sa vedem ce va iesi, sper sa fie doritori: )).

P.S: vom incepe rpg-ul dupa ce avem macar 5-6 doritori

Asa... avand in vedere ca am strans niste doritori, cred ca ar fi bine sa incepem rpg-ul nu?:> Daca mai este lume care inca vrea sa se inscrie, poate sa o mai faca, chiar daca noi am inceput rpg-ul. Let's see...

Josecht pasea nemultumit pe holurile academiei, indreptandu-se spre a doua ora. Nu i-a prea priit discutia cu directorul, acum trebuia sa-si dea tot programul peste cap. Din cate a inteles, orele i-au fost mutate, acum predand in anul al doilea. Lui ii placeau incepatorii, putea sa ii tachineze, nu mai lucrase pana acum cu studenti de anul doi.
Se pare ca a ajuns unde trebuie. S-a uitat inca odata la tablita ce il anunta ca avea sa intre intr-o clasa cu Medii. A oftat, deschizand usa.

Abigail se plimba derutata pe holuri. Elevii din anul al treilea au extrem de putine ore, asa ca, din lipsa de ocupatie misuna prin castel. Nestiind ce sa faca, se hotari sa mearga sa traga cu ochiul la orele celor din anul al doilea. Nu se sunase inca asa ca isi facu speranta ca va ajunge inaintea profesului, va teroriza cativa elevi si va ajunge cumva sa stea in ultima banca. Agitata, grabi pasul si ajunse aproape in fata usii, insa auzi pasi. Profesorul Shintoni isi facu aparitia, iar ea intra agitata in clasa, ascunzandu-se in spate.
O multime de priviri se atintira asupra ei, insa cu o injuratura urata ii facu pe toti sa isi reia activitatea, gasi un loc si se aseza in spatele clasei, departe de privirea profesorului curios, care spera ea, nu o cunoastea prea bine.

Uşa scârţâia. Un zgomot nedorit, dar totuşi acceptat ca un element din acea încăpere fără de care nu se poate. Cu toate astea el încă visa. Visa departe, la un loc undeva...departe. Mintea lui o lua razna, se pierdea în cuvinte, în detalii stupide. Nu dormise suficient şi acum era căpiat de somn. Privea spre tablă. Cel din faţă îi era necunoscut şi se întreba ce căuta acolo. A picat din cer, a concluzionat Ciel lăsând capul pe bancă. Suprafaţa acesteia era rece, iar asta îl deranja. A ridicat capul rapid. S-a frecat la ochi cu grijă, cu o oarecare frică. Mda, frica să nu îşi împrăştie rimelul.
Prezenţa nouă din clasă încă îl nedumerea. Se uita la el atent să îl analizeze. Nu îl recunoştea. Privirea ii se plimba în jur în căutare de răspunsuri. Nimeni nu părea mirat de 'noul venit' . Cine era? Ce era? Era tânăr, era înalt, avea ochi ciudaţi şi părul lui arăta dubios. Aşa de mult voia Ciel să atingă părul acela prin simplul fapt că avea culori mai altfel. Se simţea infantil gândindu-se la freza unui om, dar nu îşi putea lua ochii de la ea. Privea pe furiş, de frică să nu bată la ochi faptul că se holbează pur şi simplu.
Dar a găsit ceva mai interesant. Acel ceva fascinant care îi captase acum atenţia era o muscă ce se aşezase pe guma de şters de la capătul bâncii. Încă o dată se simţea stupid fiindcă era distras de astfel de lucruri, dar ii se părea mai normal să se uite la o muscă decât la un tip dubios cu o frză simpatică. Nu mai auzea, nu mai vedea decât acea muscă. Parcă s-a străduit să vadă altceva decât acel tip.
Nici prezenţa lui Abigail nu îl distrăgea. Fixa musca cu privirea. Dar a zburat. Trezit din nou dintr-un soi de visare maniacă a început să se uite în jur speriat. Speriat de ce? Nimeni nu ştie. Privirea îi era disperată, dădea din colţ în colţ. Căuta ceva la care să se gândească. O freză dubioasă şi nişte ochi ciudaţi, tare ciudaţi.

Josecht se plimba plictisit prin clasa, analizand infatisarea si nivelul de putere al fiecarui elev. S-a oprit brusc cand a vazut un baiat cu parul saten si ciufulit. Acesta parea ca urmareste o... musca?!
" Ciudati oameni in lumea asta" gandi Josecht in timp ce il lovi capul baiatului cu un caiet.
- Nu mai visa in ora mea, i-a spus-o cu repros, in timp ce se indrepta spre urmatoarea banca.
S-a uitat interesat spre fata din fata lui. A fixat-o cu privirea, oftand din nou.
- Mergi mai bine in clasa ta. Cred ca profesorul a ajuns deja.
A continuat sa mearga dezinteresat prin clasa, oftand din cand in cand. Toti pareau cam la acelasi nivel, cu exceptia elevei din anul trei. Deja isi facuse un plan in minte legat de lectiile ce avea sa le predea de acum.

De ce? De ce mama naibii a trebui să vorbească? Vocea aia. Voia să îşi audă numele pronunţat cu vocea aia. Dar ce face? Se uita în spate. Acesta se oprise în faţa lui Abigail.De ce vorbea cu ea şi nu mai vorbea cu el? Gândire de copil stupid, dar totuşi îi aparţinea şi nu putea să o oprească.
Îl intriga prezenţa lui, îl intriga faptul că îi putea da ordine şi îl mai intrigau încă o groază de lucruri.
A căscat. Ce? Chiar se plictisea gândindu-se aiurea, la muşte şi la frza aia ciudată şi la ochii ăia... A scuturat din cap. Ce freză? Ce ochii? De ce îl interesa? Asta e, nu îl interesa! Dar ştia că în cineva l auzise şi acel cineva se uita urât la el din spate. Şi avea impresia că tot acel cineva va fi foarte enervat dacă ar fi ignorat. Asta ar fi ca o răzbunare. Pentru ce anume? Nici măcar el nu avea idee. A căscat încă o dată, parcă şi mai somnoros şi a pus capul pe bancă. Îşi căuta musca cu privirea. Voia ceva la care să se uite din nou.

- Mergi mai bine in clasa ta. Cred ca profesorul a ajuns deja.
Bine, si-a dat seama. Stia ca este o eleva exceptionala si practic radia de inteligenta dar chiar nu avea ce face, iar privirea acestui profesor o enerva la culme. Simtea nevoia sa ii dea o palma, insa avea totusi ceva autocontrol. La sugestia primita se ridica foarte calma din banca si se indrepta spre usa. Apasa incet pe clanta apoi, inainte de a iesi se intoarse spre profesor.
- Ma enervati! spuse, apoi parasi clasa trantind usa cu putere in urma ei.
<< Ce arogant se poarta >>, adauga pentru sine, fara sa se gandeasca la propria persoana. << Cred ca o sa fac o plimbare pe afara... >>

- Ma enervati!
Vocea fetei s-a auzit strident in incapere, insa Josecht nici nu o baga in seama. Isi continua evaluare, pana a ajuns din nou la catedra.
- Foarte bine atunci. V-am evaluat puterile si toti stati cam la fel- a facut o pauza, timp in care a oftat-. Cred ca ar fi bine sa facem cunostinta acum. Sunt Shintoni Josecht si voi fi noul vostru profesor de teorie. Nu prea stiu cum am picat in clasa asta, deobicei predau in anul intai. Ma rog, randul vostru. Penultima banca, incepe.
Josecht l-a fixat cu privirea pe baiatul saten de mai devreme.

- Penultima bancă, începe.
De ce imperativ? Cu ce drept imperativ? Ciel a zâmbit în sinea lui. Acest Josecht îl provoca într-un fel pe care nu l-a mai întâlnit şi asta îl amuza. Îl amuza fiindcă îl putea distrage de la preocupările lui, îl agită. Era ceva nou şi totuşi se simţea oarecum prost că se lua în gură cu un profesor, fiindcă asta avea de gând să facă.
S-a ridicat în picioare. Înălţimea nu îl încuraja deloc şi se simţea mic în faţa tipului de aproape doi metrii.
- Je suis Ciel, Ciel Sangle, mon chere.
S-a aşezat. Se simţea oarecum împlinit. Pentru prima dată iubirea lui faţă de franceză a avut şi o latură practică.
Dar unde i-a dispărut musca? Ah, nu contează. Acum putea s se uite liniştit, voia să îl provoace din priviri, fără să fie nevoie să mai spună ceva.

- Je suis Ciel, Ciel Sangle, mon chere.
Josecht a oftat din nou. Nu a parut impresionat de prezentarea baiatului, lucru ce l-a intrigat mai mult pe Ciel.
- Ciel deci. Avand in vedere ca nu predau limbi straine, la ora mea vreau sa se vorbeasca intr-o singura limba. Comprendre, mon chere?
Baiatul l-a privit buimac pe profesor, insa Josecht nu l-a luat in seama si i-a ascultat pe ceilalti elevi. Si-a facut o parere in mare, din cate se pare, majoritatea au frati sau surori in anul intai. Nu e de mirare, deobicei magia se mosteneste.
Josecht a aruncat o privire la ceasul atarnat de peretele unde erau cele doua table. Mai erau doar cincisprezece minute din ora lui. Nu avea cand sa predea asa ca ar fi fost bine sa le dea tema elevilor:
- Avand in vedere ca am pierdut asa mult timp cu introducerile, nu imi mai ramane decat timpul necesar de a va da tema. Pentru data viitoare scrieti un eseu de o pagina in care sa explicati modul de combinare a elementelor naturii.

* scuzati'mi franceza de balta @-)... can't understand this language*

Ah, aşa voia să îl înjure. Dar s-a abţinut. Cu chiu cu vai s-a abţinut şi a notat şi nenorocita aia de temă. Scrisese urât, ba chiar a şi rupt stiloul de hârtie. Acest Josecht l-a enervat la culme. Şi îi era profesor? Ce porcărie!
Bătea cu degetele în bancă şi aştepta să se sune să poată ieşi din clasă. Timpul îşi bătea joc de el, de situaţia în care se afla. Pulsa de nervi şi o durere de cap îi dădea târcoale. Strângea banca cu putere. A reuşit să îşi rănească degetele în strânsoarea aceea dementă. A ridicat mâna şi a văzut sângele cum ii se scurgea pe palmă în jos. Trece a gândit acesta fără grijă.
Soneria a spart liniştea din încăpere. Ciel şi-a băgat mâinile în buzunare pentru a-şi ascunde degetele distruse. Mai avea doi paşi şi ar fi fost liber.
- Ciel! Stai puţin.
Şi-a auzit numele pronunţat de voceea aceeas dar în ce situaţie...S-a întors pe călcâie rămânând cu mâinile în buzunare. Profesorul îl privea ciudat.

In sfarsit soneria se facuse auzita. Keila se ridica din banca sa apropiindu-se de fereastra. O deschide si se aseza pe pervaz. In clasa mai era doar profesorul cu un baiat. Nu le-a data atentie si si-a indreptat privirea spre cer. Si-a rezemat capul de perete dupa care a inchis ochii cascand scurt. Curtea academiei era plina de elevi de acea prefera sa stea in clasa. Aici era liniste si ei ii placea la nebunie acest lucru.

Abigal privea linistita cerul, la umbra unui copac inalt din curte. Ii placea la nebunie linistea de care insa, avea parte atat de putin. Intrase intr-o stare fara ganduri, si nu isi mai dadea seama ce se intampla in jurul ei.
Clopotelul a inceput sa sune cu brutalitate, deranjandu-i fina ureche muzicala. Foarte nervoasa se ridica de jos si o lua la fuga inspre o fereastra, inainte de a fi calcata in picioare de catre zecile de elevi iesiti in pauza. Usile urmau sa fie extrem de aglomerate asa ca ea prefera sa foloseasca geamul in astfel de momente. Zis si facut. Gasi o fereastra fara gratii si intra. Se trezi la parter... in cancelarie. Noroc ca nici un profesor nu se afla acolo. Mai facuse boacane, dar niciodata nu fisese prinsa. Norocul era intotdeauna de parte ei. A luat-o la fuga pe coridor, uracand la etajul urmator, apoi in graba ei trecu din nou pe langa clasa celor de nivelul al doilea. In mod surprinzator Ciel ramasese sa vorbeasca cu profesorul si parea ca il fascineaza fiecare cuvant al acestuia. Abigail nu dadu prea mare importanta acestui lucru pentru ca fusese observata, Shintoni oprindu-se din vorbit. Acesta saluta cei doi elevi ramasi din clasa apoi trecu indiferent pe langa ea. Cu o nesimtire exagerata fata nu il saluta privindu-l foarte hotarata in ochi, apoi isi intoarse capul. O enerva pana si simpla lui prezenta.
Nu il baga in seama nici pe Ciel care ii facea semne disperate si pleca spre clasa ei, in speranta ca isi va gasi ceva de facut. Cum era de asteptat, clasa elevilor din anul al treilea era foarte goala. Se aseza intr-o banca si incepu sa se joaca cu un creion.

- Nu esti nervos?
Josecht s-a intors spre saten.
- Pentru? intreba acesta in timp ce inainta pe holurile scolii, incercand sa ajunga la cancelarie.
- Abigail a trecut pe langa tine si nici macar nu te-a salutat.
- Abigail?
- Stii tu, fata care ai rugat-o azi sa mearga in clasa ei.
Josecht nici nu a observat-o. Heh, avand in vedere ca nici macar nu stia cum o cheama si ce legatura avea ea cu elevii din anul doi, nu s-a gandit prea mult la asta. Se tot intreba de ce Ciel il urmarea.
- Poti sa nu ma mai urmaresti daca nu ai nimic de intrebat? Devii enervant.

Orele au trecut cu repeziciune si a venit seara. Stingerea se dadea intotdeauna le ora 11 si daca erai prins afara erai torturat tot restul noptii. Elevii din anul intai erau intotdeauna foarte punctuali si tematori, totusi Abigail capatase suficienta experienta pentru a trece neobservata. Mai erau doar doua ore pana la momentul stingerii si aceasta se plimba nepasatoare pe holuri. Cina abia se terminase iar ea astepta nelinistita sa vina elevul care era obligat sa ii aduca in fiecare seara ceva de la bufetul profesorilor. In mod normal nu indraznea sa intarzie dar acum nu era de gasit.
Trecu pe langa cancelarie si se indrepta spre sala de mese. Intra si observa ca majoritatea elevilor plecasera, fiind doar cativa ramasi la urma pentru a face curatenie. Printre ei se numara si Ciel. Neavand ce face se duse sa poarte o conversatie plictisitoare. Baiatul paru surprins sa o vada si nu era deloc supratat pentru incidentul de la pranz.

- Hei!
- N-am chef! i-a replicat Ciel fetei.
S-a ridicat de la masă şi a privit gânditor în jur. În sala de mese mai erau vreo trei oameni înafară de el şi Abigail.
- Scuze. Trebuie să plec. Josecht ăla mi-a jucat nervii în picioare.
I-a reţinut numele. Uimitor! Şi-a mai cerut o dată scuze din priviri şi s-a îndepărtat. A ieşit pe uşa din spate în curtea academiei. Afară era beznă şi vântul bătea cu putere. Era frig şi parcă regreta că nu şi-a luat cu el o haină mai groasă. Curtea era imensă, nu prea luminată.
S-a pus pe jos, lângă un copac. Vântul îi ciufulea părul, iar el a închis ochii pentru o clipă. Luminile clădirii se stinseseră, semn că era trecut de unsprezece noapte. Minunat, a ratat stingerea. Cu riscul de a fi prins acesta a rămas acolo sprijinit de copac. Mâinile încă îl usturau îngrăzitor de la rănile care şi le provocase astăzi. Le-a scos din buzunare şi le-a pus în jurul genunchilor. Degetele îi erau aprope distruse şi se întreba cum avea să scrie a doua zi. Dar asta nu conta, nimic nu mai conta. Luma dispăruse din jurul lui. Doar vântul îl mai auzea şuierând. Se gândea departe dincolo de academie. Trecea cu mintea prin ani, ajungea în trecut...Cu mai bine de nouă ani în trecut. Şi chipul ei îi invada gândul, chinuită de flăcări. Îl speria, dar nu putea deschide ochii. Era ca un fel de coşmar din care nu se putea trezi. Nu avea altceva la care să se gândească, ce va care să îl scoată din transă.
Dar mai era freza ciudată şi ochii ăia albaştrii...Şi chipul ei a dispărut brusc şi a apărut al lui. El fiind ce? El nu semnifica nimic. De ce el? El doar îl călcase pe nervi.
A deschis ochii. Întunericul l-a lovit în plin, ca o palmă bine plasată. Acum era măcinat de amintirea greşelii lui şi mai apăruse şi un sentiment ciudat. Era nelămurit, se întreba cu ce scop a apărut acel cineva pe care abia l-a zărit o ora în toată viaţa lui.
Dar nişte paşi apăsaţi i-au întrerupt gândurile. S-a uitat la ceas. Trecut de miezul nopţii. A încurcat-o.

Dupa ce Josecht a prins-o pe Abigail in cantina dupa ora de stingere, acesta a dat un ultim tur al Academiei ca sa se asigure ca nu mai e nici un elev care sa nu doarma. Se gandea ca nu o sa mai gaseasca pe nimeni, cand a vazut o silueta sprijinita de unul dintre copacii din curtea academiei. A oftat lung, indreptandu-se intracolo.
L-a vazut pe Ciel cu o expresie pierduta pe fata, mainile intre genunchi, tremurand. S-a apropiat mai mult de el, lovindu-i capul cu caietele.
- Of, ce o sa ma fac eu cu voi? Sa inteleg ca nici tie nu ti-a fost clar ca ora de stingere este unsprezece?

- Omule, dacă ai ştii ce am crede-mă că ai mânca caietele alea!
Tonul lui Ciel l-a uimit chiar şi pe el. De ce era aşa nervos? De ce vorbea aşa?
- Scuze. Mi-am amintit o chestie urâtă, a spus acesta ridicându-se de jos.
S-a întors cu spatele la profesor şi s-a sprijinit de copac. A dat cu pumnul în el. Sângele a început să ii se împrăştie pemâini, ba chiar şi-a pătat şi tricoul. A uitat cu desăvârşire de cel din spatele lui, care îl privea cu atenţie. Ciel a rămas sprijinit de copac. A strâns ochii până la durere şi a scâncit căci mâinile au intrat din nou în contact cu un corp. Scoarţa zgrunţuroasă a copacului îl rănea şii mai tare, dar acum nu mai îndrăznea să se întoarcă. S-a gândit că va rămâne acolo până ce Josecht va pleca dintr-un motiv absurd. Dar el nu pleca şi Ciel era îngheţat de frig. Tremura.
- Nu ai de gând să pleci, nu? a întrebat acesta cu o voce sfârşită, neajutorată.

- Nu ai de gând să pleci, nu?
- Sa stii ca nu esti primul masochist cu care ma intalnesc, spuse Josecht in timp ce se apropie de baiat. Haide, daca afla cineva ca in miezul noptii unul dintre elevi sta si tremura afara dandu-se cu capul de tot ce-i iese in cale eu voi fi cel acuzat.
Ciel il privi mirat pe profesor. Il uimea modul in care Josecht aborda situatiile, mereu atat de calm si cu o voce degajata, de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Cu toate acestea, satenul nu se misca din loc.
- Bine atunci. Daca mergi frumos in camera ta, fara sa ii deranjezi pe ceilalti, promit ca iti bandajez mainile.

Abigail se afla in camera de tortura alaturi de ingrijitorul cu moaca talamba. Foarte fericit ca are o captura dupa atata timp, barbatul se duse in fata unui dulap si il deschise. In fata lui erau insirate zeci de arme, care mai de care mai odioase: ciocan, topor, foarfece de gradina, secure etc. Fata i se largi intr-un zambet foarte larg si ridicol. Lua fericit ciocanul si se apropie de Abigail. Ingrijitorul este si el un magician, dar in 48 de ani nu a trecut de nivelul intai. Totusi, fata fusese legata foarte bine cu niste funii magice de catre profesor si ii era imposibil sa isi elibereze mainile.
- Chiar crezi ca ciocanul tau ma va avaria prea tare?
- Draguta, mai sunt sapte ore pana la desteptare, am tot timpul din lume. Plus ca din nefericire trebuie sa te las in viata. Ranjetul i se largi si mai tare.
Fata incepu sa fuga prin camera cu ingrijitorul in urma ei. Cu cat grabea pasul cu atat se ridica mai sus, ajungand sa pluteasca deasupra capului lui. Il privea cu superioritate si radea... cu un ras dracesc si prostesc. Cu putin efort sparse geamul si de la etajul patru incepu sa coboare spre iarba. Mainile ii erau in continuare legate la spate. Luna isi arunca cu aroganta lumina peste doua siluete care se dinstingeau in zare. O pereche de ochi argintii straluceau in noapte.
Speriata, Abigail o lua la fuga spre padure si se pierdu printre copaci.

Ajunsese in Academie cu intarziere si asta pentru ca ai ei parinti dorisera sa-i faca plecarea cat mai placuta,adica pe intelesul lor sa dea o petrecere la care sa invite tot orasul.Normal,trebuiau sa se laude.Ii ura pentru asta.Iar acum mai si intarziase la ore.Haha,deci pierduse o zi.Bine,n-avea nici o placere in a-si intalnii colegii sau profesorii,asa ca incerca sa-i evite cat mai mult.Lucrurile ii fusesera duse in camera de servitori.Ha,macar faptul ca parintii ei aveau bani avea si cateva parti bune.Asa ca,in ciuda faptului ca era destul de tarziu si ca teoretic n-aveau voie afara la ora aceea isi lua avant si zbura pe fereastra.De fiecare data cand levita le multumea bunicilor pentru faptul ca o invatasera asta.Se simtea libera. Din pacate era cam bezna afara.Ah,cei de la academie ar face bine s-o invete sa controleze focul altfel urma totul sa se prabuseasca. Incerca sa zboare doar pe langa cladirea academiei cand observa o silueta indreptandu-se spre padure.
"Ciudat" isi spuse ea. "La ora asta nimeni n-are voie afara si in nici un caz in padure."
Luandu-si avant porni in urmarirea siluetei.Spera ca intunericul sa n-o impiedice sa isi continuie urmarirea.In secunda urmatoare se opri si se uita la cer."Luna plina.Lucky!" sopti ea.Soptind cateva cuvinte,porni o furtuna ce indeparta norii.Asa,acum putea sa-si continuie urmarirea nestingherita.

Abigail isi ridica privirea spre cer. Norii disparusera, totusi ea nu se opri din alergat. Simtea o prezenta in urma ei si era sigura ca nu era Shintoni. Pe el nu l-ar fi simtit decat cu greu si nu ar fi facut o vraja care sa il dea de gol. Totusi fata nu voia sa riste. Grabi pasul, desi abia mai respira. Vazand ca urmaritorul nu se gandea sa ii dea pace, se hotari sa incerce vraja de invizibilitate, care ii era cam dificila. Injura in sinea ei ca nu avea la indemana nici un instrument muzical, pentru a o ajuta sa isi usureze treaba. Dupa cateva esecuri reusi sa devina invizibila, insa nu ar fi putut tine asta pentru prea mult timp. In speranta ca asta ii va da un avantaj, continua sa fuga, facand din nou vraja pentru ridicare de la sol. Inainta foarte mult, gasi o scorbura mare intr-un copac, si se culca. Efectul ambelor vraji fiind gata.
Adormii greu, dar macar ii era cald.

Luandu-si ochii doar o secunda de la silueta ce alerga,aceasta disparuse.Asta era prea de tot,doar daca nu...respectiva persoana nu dorea sa fie gasita.Se opri din zburat si se uita la luna.Dupa cum arata era 1 noaptea.La naiba!isi spuse in sinea ei. Coborand pe pamant facu stanga-mprejur si transformandu-se in lup o luase inapoi spre academie.Daca n-ar fi fost asa de tarziu si-ar fi continuat urmarirea,insa deja pierduse o zi si n-avea chef ca a doua zi sa fie luata in vizor de profi si asta doar pentru ca intarziase.Cat despre fugar...treaba lui.N-avea chef sa-si bata capul cu problema asta.Nu ii pasa,mai ales ca respectivul facuse tot posibilul sa scape de ea si tinand cont ca a fost in stare sa foloseasca o vraja de disparitie probabil ca se descurca si singur.
Tot gandindu-se la silueta din padure ajunsese in fata geamului ei.In sfarsit putea sa se odihneasca.Dar trebuia sa fie precauta ca nimeni sa n-o observe.Asa ca din lup se metamorfoza in vultur.Daca cineva avea sa intrebe ceva putea spune ca era animalul ei de companie si nimic mai mult.N-aveau sa banuiasca nimic.Intrand pe gem se aseza in pat si adormi instantaneu.

Mergea pe coridorul şcolii, aproape de perete clătinându-se. Era distrus. Noaptea lui a fost împânzită de coşmaruri şi scurtă pe deasupra. A aruncat o privire mâinilor bandajate. Îşi aminteşte oarecum înceţoşat ce s-a întâmplat după ce au plecat de afară. Josecht îi bandaja mâinile...Lui îi era somn. Apoi îşi aminteşte că a ajuns în cameră şi s-a trezit dimineaţă pe jos.
Vedea în ceaţă. Nici măcar nu mai auzea bine. Sunase deja şi era sigur că va intra după el şi că îi va ţine morală şi poate îl va călca puţin per nervi, dar nu avea de gând să chiulească de data asta. A deschis uşa clasei. Normal că el era acolo, la catedră, cu catalogul deschis.
- Scuzaţi întârzierea. Am avut...Nişte probleme, a adăugat el cu vocea spartă.
- Nu-i nimic. Treci la loc.
Nu s-a apucat să îi ţină teorie? Dacă ar fi putut ar fi sărit într-un picior, dar nu putea aşa că s-a mulţumit să zâmbească şi să meragă în banca lui. A scos din ghiozdanul negru o carte imensă şi un caiet şi tema scrisă pe o foaie, care nu îşi amintea când a scris-o. A pus capul pe bancă.
Senzaţia de durere şi ameţeală l-a copleşit. Parcă cineva îi dădea cu ceva în cap. A ridicat capul şi privea în faţa clasei. Josecht nu era acolo. Imaginile erau înceţoşate. Era distrus de oboseală. Două nopţi nedormite şi apoi una plină de coşmaruri erau perfectă să demoleze o persoană atât fizic cât şi mental. A lăsat din nou capul pe bancă, iar răceala acesteia parcă îl ţinea treaz.

Josecht a mers la fiecare banca pentru a lua eseurile ce le-au avut ca tema. A ajuns intr-un final si la penultima banca, ocupata de Ciel. L-a vazut cum statea cu capul sprijinit de banca, tremurand.
- Ti-ai facut tema? intreba acesta, in timp ce il lovi din nou cu caitele peste cap.
A inceput sa isi faca un obice din asta.
Ciel reactiona cu intarziere, fiind nevoie de cateva minute ca sa isi dea seama ca a fost din nou certat de profesor.
- Da... mormai acesta in timp ce i-a intins o foaie.
Josecht ofta.
- Daca iti e rau poti merge la infirmiera. Nu vreau sa te vad cum iti dai duhul prin clasa.