Ce este mitologia?
Anime Sign :: Asian culture :: Mitologie
Pagina 1 din 1
Ce este mitologia?
O mitologie este un ansamblu relativ coerent de mituri, întâmplări care descriu o anumită religie sau un sistem de valori. Cuvântul "mitologie" provine din limba greacă (μυθολογία), din fuziunea cuvintelor "mythos" ("poveste" sau "legendă") şi "logos" ("cuvânt"). În general, miturile sunt opere literare narative tradiţionale care au rolul de a explica diferite fenomene ale naturii, originea omului şi a animalelor, etc. De obicei, miturile implică prezenţa unui element sacru, a unor zeităţi, a unor forţe fabuloase, supraomeneşti. Miturile se suprapun adeseori cu legendele, diferenţele dintre acestea fiind că legendele au un sâmbure de adevăr, în timp ce miturile sunt complet imaginare.
Eventual,termenul "mitologie" poate include totalitatea miturilor dintr-o cultură sau o religie (de exemplu: mitologie greacă, mitologie egipteană, mitologie nordică) sau o ştiinţă care se ocupă cu reconstruirea, studiul şi interpretarea miturilor.
Mitologia ca sistem general este elaborată începând din stadiul culturii primitive, până în momentul apariţiei civilizaţiei tehnice timpurii şi a formelor ei de gândire teoretică, adică până atunci când mitologia - ca sistem integral - este absorbită şi codificată - integral sau în parte - de religie.
Definită dinăuntrul ei, subiectiv, mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului, deci o filosofie care include demersul mistic şi o ştiinţă generală care exclude experimentul şi care se constituie în orice cultură primitivă.
Cam asta ar fi si mitologia. Inainte de a vorbi de mitologie, cred ca e mai bien sa stim ce este ea. :P

Verrine.- Moderator
- Mesaje : 113
Subiecte similare
» Mitologia japoneza
» Mitologia chineza
» Grecia
» Ce este aceasta categorie?
» Care este cea mai mare temere a ta?
» Mitologia chineza
» Grecia
» Ce este aceasta categorie?
» Care este cea mai mare temere a ta?
Anime Sign :: Asian culture :: Mitologie
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum